Ziua Z. Aproape 200 de percheziţii - de la trafic de droguri la pornografie infantilă

Procurorii DIICOT şi poliţiştii descind la 199 de adrese şi vor aduce la audieri 210 suspecţi de crimă organizata.

450 afișări
Imaginea articolului Ziua Z. Aproape 200 de percheziţii - de la trafic de droguri la pornografie infantilă

Ziua Z. Aproape 200 de percheziţii - de la trafic de droguri la pornografie infantilă

Poliţiştii şi procurorii DIICOT, cu sprijinul Jandarmeriei şi al Poliţiei de Frontieră, fac joi 46 de acţiuni pentru destructurarea unor grupări infracţionale organizate, specializate în trafic de persoane, pornografie infantilă, criminalitate informatică şi trafic de droguri, se arată într-un comunicat al DIICOT.

În cadrul operaţiunii la nivel naţional vor fi puse în executare 199 de mandate de percheziţie domiciliară şi 210 mandate de aducere.

Acţiunile vizează grupuri de criminalitate organizată care operează atât pe teritoriul naţional, cât şi în străinătate.

„Acţiunile noastre vizează grupuri de crimă organizată care operează atât pe teritoriu naţional, cât şi în context transfrontalier, în al căror scop intră exploatarea persoanelor vulnerabile, traficul de migranţi dar şi traficul de droguri, care a fost şi rămâne o preocupare constantă a procurorilor DIICOT şi o dovadă a determinării noastre de a asigura un mediu sigur şi protejat pentru toţi cetăţenii”, precizează DIICOT.

DIICOT semnalează creşterea alarmantă a numărului de copii care, la solicitarea unor persoane cunoscute în mediul virtual (care le-au câştigat încrederea inducându-i în eroare că sunt de vârsta lor) s-au fotografiat şi filmat în ipostaze indecente şi au trimis astfel de materiale unor prădători sexuali expunându-se unor acţiuni ulterioare de şantaj.

Potrivit sursei citate, este o acţiune cuprinsă în campania DIICOT începută în anul 2018 sub denumirea generică ”Ziua Z”, pentru combaterea acestor infracţiuni grave.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
percheziţii,
ziua z,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici