11 cluburi din Liga 1 sunt de acord cu solicitarea Universităţii Craiova de creştere a numărului de jucători de rezervă

Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat, miercuri, că unsprezece cluburi din Liga 1 au fost de acord cu cererea formulată de Universitatea Craiova de a fi crescut numărul jucătorilor de rezervă de la şapte la nouă.

110 afișări
Imaginea articolului 11 cluburi din Liga 1 sunt de acord cu solicitarea Universităţii Craiova de creştere a numărului de jucători de rezervă

11 cluburi din Liga 1 sunt de acord cu solicitarea Universităţii Craiova de creştere a numărului de jucători de rezervă

„Având în vedere că pe adresa LPF au venit, din partea cluburilor afiliate, răspunsurile la cererea Universităţii Craiova, adresată FRF, prin care solicita modificarea ROAF, suntem în măsură să prezentăm poziţia acestora. Precizăm faptul că, în urma şedinţei Comitetului Executiv al FRF din 20 august 2019, când clubul Universitatea Craiova a solicitat ca numărul de jucători înscrişi în raportul de arbitraj să crească de la 18 la 20, cu consecinţa creşterii numărului de jucători de rezervă de la şapte la nouă, celelalte 13 cluburi din CASA Liga 1 au răspuns astfel: 11 cluburi s-au declarat de acord cu solicitarea Universităţii Craiova, iar două cluburi şi-au manifestat dezacordul fără a oferi alte precizări. Dintre cele 11 cluburi care şi-au manifestat acordul, nouă au făcut-o fără a avea vreo obiecţie faţă de cererea Universităţii Craiova, iar alte două cluburi din CASA Liga 1 şi-au dat acordul, dar au precizat că nu acceptă un număr de opt jucători, formaţi la nivel naţional, pe foaia de joc”, este o parte din comunicatul publicat pe pagina Ligii Profesioniste de Fotbal.

„LPF a înaintat de urgenţă către FRF, în atenţia Secretariatului General şi a Departamentului Juridic, centralizatorul opţiunilor exprimate de membrii noştri afiliaţi, cu rugămintea de a fi îndreptat către Comitetul Executiv, împreună cu materialele specifice, pentru şedinţa acestuia de joi, 3 octombrie 2019”, a mai fost precizat în comunicat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici