A început Australian Open. Prima româncă intrată în competiţie a fost învinsă în primul tur

  • Irina Bara a primit cadou în noaptea de duminică spre luni o calificare pe tabloul principal al Grand Slam-ului Australian Open, după ce tunisianca Ons Jabeur, numărul 10 mondial, s-a retras din competiţie, din cauza unei accidentări la spate.
  • Bara nu a reuşit să profite de ocazie, fiind învinsă.
1694 afișări
Imaginea articolului A început Australian Open. Prima româncă intrată în competiţie a fost învinsă în primul tur

Cu puţin timp înainte de începerea meciurilor de pe tabloul principal de la Australian Open, tunisianca Ons Jabeur, numărul 10 mondial în clasamentul WTA, a anunţat că se retrage din competiţie, din cauza unei accidentări la spate, suferite săptămâna trecută în turneul de la Sydney, când a abandonat sfertul de finală jucat împotriva lui Anett Kontaveit.

Locul ei a fost luat imediat, din postura de lucky loser, de Irina Bara, care pierduse în ultimul tur al turneului de calificări.

Bara a înfruntat-o în primul tur pe spaniola Nuria Parrizas-Diaz, numărul 63 WTA, care a învins-o după un meci de doar o oră şi 11 minute, cu scorul de 6-3, 6-1.

Bara a început bine meciul şi a făcut un break chiar la primul game, conducând cu 2-0 şi 3-2, după care a cedat 4 jocuri la rând.

În setul doi Bara a fost practic inexistentă, ea realizând un total de 8 mingi câştigate în tot actul secund.

Prezenţa pe tabloul principal îi aduce totuşi Irinei Bara un premiu consistent de 65.700 dolari şi 10 puncte WTA.

Irina Bara este prezentă şi în competiţia de dublu feminin, unde va juca în tandem cu georgiana Ekaterine Korgodze, cele două întâlnind în actul de debut cuplul ceh Marie Bouzkova/Lucie Hradecka.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici