Prima pagină » Sport » A murit Nae Ungureanu, legenda Craiovei Maxima. Fostul internațional avea 69 de ani

A murit Nae Ungureanu, legenda Craiovei Maxima. Fostul internațional avea 69 de ani

Nae Ungureanu, unul dintre fotbaliștii emblematici ai Universității Craiova și membru al generației Craiova Maxima, a murit la vârsta de 69 de ani.
A murit Nae Ungureanu, legenda Craiovei Maxima. Fostul internațional avea 69 de ani
sursă foto: LAURENTIU MICH / MEDIAFAX FOTO

Decesul a fost anunțat vineri dimineață, pe rețelele de socializare, de Silviu Bogdan, fost angajat al Universității Craiova și apropiat al foștilor jucători ai clubului, potrivit ProSport.

„Incredibil! A încetat din viață legenda Nae Ungureanu! Dumnezeu să te odihnească în pace, nea Nae”, a transmis Silviu Bogdan, într-o postare însoțită de fotografii cu fostul fotbalist.

Nae Ungureanu a rămas în memoria fotbalului românesc în special pentru perioada petrecută la Universitatea Craiova, făcând parte din celebra echipă Craiova Maxima.

Fostul fundaș a evoluat, de asemenea, pentru Steaua, inclusiv în perioada generației care a jucat finala Cupei Campionilor Europeni din 1989.

Fostul fotbalist se confruntase cu probleme de sănătate.

În 2021, Nae Ungureanu a suferit un accident vascular cerebral și a fost internat la Spitalul de Neuropsihiatrie din Craiova, unde a rămas sub supravegherea medicilor mai multe zile.

Recomandarea video