- Home
- Sport
- (02.08.2023, 15:28)
- Daniel Contescu
A treia etapă din Campionatul Naţional de Drift la clasa Street va avea loc pe circuitul Transilvania Motor Ring, din judeţul Mureş
Unul dintre proiectele pe care RoDrift le-a lansat în ultimii ani pentru a descuraja agresivitatea din trafic, „Campionii sunt pe Circuit, nu pe Şosele!”, va avea loc în weekend, pe circuitul Transilvania Motor Ring din judeţul Mureş, în cadrul etapei a treia din Campionatul Naţional de Drift la clasa Street.

A treia etapă din Campionatul Naţional de Drift la clasa Street va avea loc pe circuitul Transilvania Motor Ring, din judeţul Mureş
Cu un mix perfect între sport, adrenalina, educaţie, distracţie şi spectacol, organizatorii promit o experienţă inedită pentru toţi cei prezenţi. Scopul evenimentului este de a atrage atenţia asupra importanţei siguranţei rutiere şi de a oferi participanţilor informaţii şi competenţe esenţiale pentru a preveni accidentele de circulaţie şi pentru a-şi proteja propria viaţă şi a celorlalţi participanţi la trafic.
De asemenea, prin intermediul evenimentului, se doreşte şi promovarea motorsport-ului şi a valorilor sportive precum fair-play-ul şi spiritul de echipă. „Campionii sunt pe Circuit, nu pe Şosele!” a ajuns la ediţia a cincea, iar numărul celor care au ales calea sportivităţii într-o competiţie organizată, cu reguli stricte şi securizare completă, creste considerabil de la an la an, pe Transilvania Motor Ring fiind înscrişi 25 de concurenţi.
La proiectul realizat cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului - Serviciul de Dezvoltare Comunitară, spectatorii prezenţi, a căror intrare pe circuit va fi liberă, vor avea ocazia să vadă în acţiune şi piloţi profesionişti de drift, în cadrul unor demonstraţii spectaculoase. De asemenea, cei curioşi să simtă cum este alături de un pilot profesionist pe circuit, RoDrift le va oferi ocazia de a trăi momente unice în dreapta acestora.
Evenimentul va începe sâmbătă cu antrenamentele, prezentarea piloiţilor, spectacolul piloţilor Pro, campanii de responsabilizare rutieră, dar şi cu un show de cauciucuri colorate. Duminică este programată competiţia care va decide câştigătorul etapei cu numărul 3 din Campionatul Naţional de Drift la clasa Street.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.




PROSPORT.RO

CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 01:07
-
ieri, 22:43
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1079. Putin şi Trump s-ar putea întâlni curând, afirmă un oficial ar parlamentului rus / Primele avioane de luptă franceze Mirage au ajuns în Ucraina / Zelenski: Operaţiunea Ucrainei în regiunea Kursk ar putea deveni „parte importantă” a procesului de negocieri