Prima pagină » Sport » ACSH Gheorgheni, prima finalistă în Campionatul Național de hochei pe gheață masculin

ACSH Gheorgheni, prima finalistă în Campionatul Național de hochei pe gheață masculin

ACSH Gheorgheni, deținătoarea titlului, s-a calificat în finala Campionatului Național de hochei pe gheață masculin, după ce a învins, vineri, SC Miercurea Ciuc, cu scorul de 5-0, în prima semifinală din turneul Final Four, desfășurat la Patinoarul Olimpic din Brașov.
ACSH Gheorgheni, prima finalistă în Campionatul Național de hochei pe gheață masculin
Foto: ALEXANDRU DOBRE/ MEDIAFAX FOTO
Petre Apostol
06 mart. 2026, 17:33, Sport

Echipa din Gheorgheni a deschis scorul în minutul 8, prin golul lui Nandor Fejes. Dallas Jay Gerads a dus scorul la 2-0, două minute mai târziu.

Treimea a doua nu a adus modificări pe tabelă, însă în actul trei, Gheorgheni a marcat de trei ori.

Brance Orban (min. 44), Peter Vincze (min. 47) și Christopher Bodo (min. 57) au stabilind scorul final, 5-0.

Jocul a fost controlat de ACSH Gheorgheni, care a avut 34 de șuturi pe poartă, față de numai 11 ale echipei din Miercurea Ciuc.

Konsta Mesikämmen (Gheorgheni) și Tihamér Becze (Miercurea Ciuc) au fost desemnați cei mai buni jucători ai meciului.

În urma acestui rezultat, Gheorgheni devine prima echipă calificată în finala ediției 2025-2026 a Campionatului Național.

În ultimul act, echipa din Harghita se va confrunta cu învingătoarea dintre CSM Corona Brașov și ACSHC Fenestela 68.

Semifinala a doua este programată vineri seară, de la ora 19:00.

Anul trecut, ACSH Gheorgheni a câștigat în premieră titlul național, după o finală cu CSM Corona Brașov, scor 2-1.