Adversarul lui Jo Jo Dan din 29 iulie şi-a spart nasul şi va fi înlocuit

Pugilistul Floyd Trumpet şi-a spart nasul, astfel că nu va putea evolua în meciul cu Ion Ionuţ, alias "Jo Jo Dan", la categoria semimijlocie, la 29 iulie, la Port of Spain (Trinidad-Tobago), în principala întâlnire a galei "Noaptea Campionilor".

150 afișări

Conform unui comunicat comun transmis de Floyd Trumpet Fight Productions şi Giovanni Potts, Floyd Trumpet şi-a spart nasul şi a anulat meciul cu Jo Jo Dan, locul său urmând să fie luat de Iwan Azore. Trumpet va fi nevoit să prezinte acte medicale şi să fie consultat de membrii comisiei de box din Trinidad Tobago, informează www2.guardian.co.tt.

"Cred că visez, nu ştiu dacă e un vis sau realitate. Nu ştiu dacă Trumpet realizează ce ocazie ratează, dar eu nu o voi rata. Nu ştiu dacă Trumpet este nebun, dacă are nasul spart sau inima frântă. Aduceţi-l pe Jo Jo Dan, pe Tarzan, mă bat cu oricine, oriunde, puneţi-l într-o cabină telefonică în piaţă, eu voi fi acolo să lupt. Abia aştept să-i arăt lui Trumpet că sunt un boxer mai bun ca el şi că nu mă tem de provocări", a declarat Azore.

Meciul va conta pentru titlul vacant WBC din Caraibe şi va avea loc pe durata a 12 runde.

Pugilistul român Ion Ionuţ, alias "Jo Jo Dan" l-a învins, în luna februarie, la puncte, în cadrul unei gale ce a avut loc la Montreal, pe americanul Stevie "2 pounds" Forbes. Partida, care a contat pentru categoria semimijlocie, a fost oprită de arbitri in repriza a şasea, după ce pugiliştii s-au ciocnit cap în cap, iar americanul s-a ales cu arcada spartă. Conform regulamentului, în aceste condiţii, arbitrii au numărat punctele celor doi sportivi, iar Jo Jo Dan a fost desemnat învingător. Cei trei arbitri au dat scorul de 58-56 în favoarea românului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici