"Africa United" a câştigat meciul caritabil cu vedetele din Primera Division

Selecţionata Africa United, condusă de Jose Mourinho, a învins, cu scorul de 3-2, echipa vedetelor din Primera Division, într-un meci caritabil disputat pe stadionul Vicente Calderon şi la care au asistat circa 35.000 de spectatori, informează Marca.

22 afișări
Imaginea articolului "Africa United" a câştigat meciul caritabil cu vedetele din Primera Division

"Africa United" a câştigat meciul caritabil cu vedetele din Primera Division (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Pentru Africa United au jucat Kameni - Dabo, Mensah, Ángel Sánchez, Jeremy - Franck Songoo, Boateng, Lass Diarra, Milinko Pantic - Kanouté şi Futre. De asemenea, au mai evoluat: Kone, Lass Bangoura, Cedric, Palop, Webó, Movilla, Sergio Canivell, Wakaso, Quini, Bodipo, Nelson, Keita, Cobeno, Owusu, Belenguer, Moha, Sumy, Kitoko, Momo Sarr şi Lago Junior.

Echipa vedetelor din Primera Division, pregătită de antrenorii Radomir Antic şi Michel, i-a reunit pe Ricardo - Javi Venta, Ze Castro, Botía, Antonio López - Valdo, Sergio Ramos, Valerón, Canales - Callejón şi Kalu Uche. De asemenea, au mai jucat Iker Casillas, José Ortiz, Mario Suárez, Diego Rivas, Diego Castro, Joel, Goitom, Baha, Marcano, Vicente Villa, Cristóbal, Víctor Sánchez, Sarpong, Quincy, Mo Mbami şi Oliva.

Meciul organizat de "Campioni pentru Africa" s-a aflat la ediţia a treia şi a avut drept scop strângerea de fonduri pentru şcolarizarea a 100.000 de copii din Mali.

Pentru vedetele spaniole au marcat Sergio Ramos '15 (penalti) şi Uche '38, iar pentru africani au înscris Wakaso '59, Quini '72 şi Bodipo '87.

Sergio Ramos, jucător al formaţiei Real Madrid, i-a cerut voie antrenorului "advers" Jose Mourinho să execute penaltiul din minutul 15, acesta fiind de acord şi dându-i chiar sfaturi în acest sens. După ce a transformat penaltiul, Ramos l-a îmbrăţişat pe Mourinho.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici