Al Shabab, echipa lui Marius Şumudică, a pierdut meciul cu Al Fateh, 0-1. Budescu a ratat un penalty

Al Shabab, formaţia din Arabia Saudită pregătită de Marius Şumudică, a pierdut meciul de campionat cu Al Fateh, scor 0-1. Constantin Budescu (29 de ani) a ratat un penalty pentru echipa antrenată de român.

114 afișări
Imaginea articolului Al Shabab, echipa lui Marius Şumudică, a pierdut meciul cu Al Fateh, 0-1. Budescu a ratat un penalty

Al Shabab, echipa lui Marius Şumudică, a pierdut meciul cu Al Fateh, 0-1. Budescu a ratat un penalty

După ce Al Ahli, noua echipă a lui Nicolae Stanciu, a câştigat în această etapă, formaţia lui Şumudică era obligată să învingă pentru a-şi păstra locul pe podium, însă lucrurile s-au complicat pentru Al Shabab. În minutul 56, fundaşul dreapta Hassan Muath a fost eliminat pentru cumul de cartonaşe galbene.

Totuşi, echipa din Riad a avut şansa egalării zece minute mai târziu. Budescu a trimis o centrare în careu, coechipierul său a fost faultat, iar arbitrul olandez Van Der Kerkhof a arătat punctul cu var. Penalty-ul a fost executat tot de internaţionalul român, însă acesta a trimis în bară, irosind astfel şansa de a deschide scorul.

Până la urmă, golul a venit în poarta lui Al Shabab. În minutul 89, goalkeeper-ul tunisian Ben Mustapha, care a evoluat şi la Campionatul Mondial din 2018, a respins eronat un balon şi le-a permis celor de la Al Fateh să înscrie şi să-şi treacă în cont toate cele trei puncte.

În urma acestui rezultat, echipa românilor ajunge la a treia înfrângere în 19 etape şi cade pe locul 4 în prima ligă din Arabia Saudită. Precedentul eşec suferit de Şumudică avusese loc pe 23 noiembrie, contra lui Al Nasr, 0-1.

Următorul meci al lui Al Shabab se dispută vineri, de la ora 17:30, contra lui Al Wehda, ocupanta poziţiei a cincea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici