Alcaraz, rivalul lui Medvedev în semifinalele de la Wimbledon

Daniil Medvedev, al cincilea favorit, l-a învins marţi pe numărul unu mondial, Jannik Sinner, într-o luptă dură în cinci seturi, pentru a ajunge în semifinalele turneului de la Wimbledon pentru al doilea an consecutiv.

Urmărește
183 afișări
Imaginea articolului Alcaraz, rivalul lui Medvedev în semifinalele de la Wimbledon

Medvedev se răzbună pe Sinner şi ajunge în semifinale la Wimbledon

La capătul unui meci cu răsturnări de situaţie şi pauze, Medvedev a triumfat cu 6-7(7), 6-4, 7-6(4), 2-6, 6-3, pe un terenul central acoperit.

Medvedev a pus capăt unei serii de cinci meciuri pierdute în faţa lui Sinner şi a răzbunat înfrângerea suferită în faţa italianului în finala Australian Open din acest an, când a irosit un avantaj de două seturi.

Sinner, principalul favorit, a câştigat setul inaugural într-un tiebreak strâns, după ce a salvat o minge de set, dar greşelile au început să se strecoare în jocul său şi, după ce a pierdut setul al doilea, a avut nevoie de tratament în afara terenului la începutul celui de-al treilea, deoarece se simţea rău.

Deşi a pierdut tiebreak-ul setului al treilea, Sinner şi-a revenit în al patrulea şi a trimis meciul în decisiv.

Medvedev a reuşit primul break şi s-a impus în patru ore, pregătindu-se astfel de o confruntare cu campionul în exerciţiu, Carlos Alcaraz, care l-a răpus cu 3-1 la seturi pe americanul Tommy Paul, după ce a pierdut prima manşă. A fost 5-7, 6-4, 6-2, 6-2 pentru iberic.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici