Alexandru Deaconu: Îmi pare teribil de rău de ceea ce i s-a întâmplat lui Costea

Arbitrul Alexandru Deaconu, care a oficiat la meciul Universitatea Craiova - Poli Iaşi, în timpul căruia Florin Costea a suferit o ruptură de ligamente, a declarat, marţi, că regretă faptul că atacantul craiovean a fost accidentat grav şi că speră, totuşi, ca acesta să revină repede pe teren.

24 afișări
Imaginea articolului Alexandru Deaconu: Îmi pare teribil de rău de ceea ce i s-a întâmplat lui Costea

Alexandru Deaconu: Îmi pare teribil de rău de ceea ce i s-a întâmplat lui Costea (Imagine: Mircea Roşca/Mediafax Foto)

"Îmi pare teribil de rău de ceea ce i s-a întâmplat. Este un jucător tânăr, este valoros şi sper să ne revedem cât mai repede pe terenul de joc. Regret cele întâmplate, astfel de evenimente nu doresc nimănui. Despre acea fază nu pot să comentez, pentru că încă nu am văzut imaginile de la joc", a declarat Deaconu.

Atacantul Universitaţii Craiova, Florin Costea a efectuat, marţi, un control medical care a evidenţiat o ruptură a ligamentelor încrucişate şi colaterale la genunchiul stâng, perioada estimată de indisponibilitate fiind opt luni.

Costea a efectuat testele medicale la spitalul Sf. Ioan din Bucureşti, la doctorul Doru Filipescu. Costea a fost însoţit de directorul sportiv al echipei oltene, Silvian Cristescu, iar la finalul testelor medicale atacantul Universitaţii Craiova a plecat spre Râmnicu Vâlcea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici