Ana Maria Brânză: Nu trebuie să-mi consum energia, dar adversarele trebuie să nu uite că exist

Sportiva Ana Maria Brânză, care a ocupat locul trei la etapa de Cupă Mondială de la Saint Maur (Franţa), a declarat, luni, la revenirea în ţară, că nu trebuie să-şi consume energia, dar a precizat că adversarele nu trebuie să uite de existenţa sa.

85 afișări
Imaginea articolului Ana Maria Brânză: Nu trebuie să-mi consum energia, dar adversarele trebuie să nu uite că exist

Ana Maria Brânză (Imagine: Mihai Dăscălescu / Mediafax Foto)

"Dacă ne raportăm la anul trecut când am câştigat, am putea spune că bronzul de acum este un eşec. Dar pentru mine e important să fiu pe podium. De asta merg la aceste etape de Cupă Mondială, să urc pe podium şi să întâlnesc cât mai multe adversare, să le studiez cât mai bine. Nu trebuie să-mi consum energia până la Campionatul European şi până la Campionatul Mondial, dar adversarele trebuie să nu uite că mai există Ana Maria Brânză. După această etapă chiar am observat că m-am distanţat în fruntea clasamentului mondial. Oricum pentru mine prioritar este Campionatul Mondial, anul ăsta scopul meu este să urc pe podium acolo", a spus Brânză.

Sportiva Ana Maria Brânză a ocupat locul trei la etapa de Cupă Mondială de la Saint Maur (Franţa). Până în semifinale, Ana Maria Brânză a trecut pe rând de Magdalena Piekarska (Polonia), scor 15-7, în turul I; Anastasia Ivcenko (Ucraina), scor 15-13, în turul II; 15-8 cu Man Wai Kong (Hong Kong), în optimi, şi Iana Şemiakina (Ucraina), scor 6-5, în sferturi.

În penultimul act, Ana Maria Brânză a fost învinsă în minutul de aur de Xu Anqi (China), scor 8-7, şi a urcat pe treapta a treia a podiumului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici