Andy Murray a câştigat turneul de Masters Series de la Paris

Tenismenul britanic Andy Murray (locul 2 în clasamentul mondial) a câştigat duminică turneul de Masters Series de la Paris, disputat în sală, după ce a trecut în finală de americanul John Isner (poziţia 27 ATP), cu scorul de 6-3, 6-7 (4), 6-4.

228 afișări

Partida a durat două ore şi 18 minute. Murray a servit nouă aşi, iar procentajul de reuşită cu prima minge a fost 85%. Andy a făcut două break-uri, în ciuda celor 18 aşi ai lui Isner, şi nu a cedat niciodată serviciul.

Britanicul a câştigat toate cele nouă confruntări cu americanul, dintre care trei în acest an. Câştigătorul de la Paris este recompensat cu 1000 de puncte în clasamentul ATP şi un cec în valoare de 746.550 de euro, iar finalistul primeşte 600 de puncte şi 366.035 de euro.

De luni, Andy Murray va fi noul lider al clasamentului mondial ATP, o premieră personală care recompensează parcursul foarte bun din ultima perioadă, devansându-l pe sârbul Novak Djokovic, care a condus ierarhia timp de 122 de săptămâni.

Murray (29 de ani) va fi primul jucător din Marea Britanie lider în clasamentul mondial la simplu, de la introducerea ierarhiei computerizate în 1973. Totodată, Andy va fi al doilea cel mai în vârstă lider ATP în premieră, după John Newcombe în 1974 (30 de ani şi 11 zile). Murray deţine şi recordul pentru cea mai lungă perioadă de timp între ocuparea poziţiei secunde ATP (pentru prima dată) şi clasarea pe primul loc în lume: şapte ani şi două luni.

Andy Murray a avut un an senzaţional, cu 11 finale în 12 turnee şi 74 de victorii. Britanicul a câştigat opt turnee în 2016: Roma-zgură, Queen's-iarbă, Wimbledon-iarbă, Jocurile Olimpice-hard, Beijing-hard, Shanghai-hard, Viena-sală şi Paris-sală.

În clasamentul mondial ATP, Murray va avea 405 de puncte avans în faţa lui Djokovic. Această ierarhie este stabilită în funcţie de rezultatele obţinute în ultimele 18 turnee pe parcursul a 52 de săptămâni.

În perioada 13-20 noiembrie, Andy Murray va participa la Turneul Campionilor de la Londra, alături de Novak Djokovic, Stan Wawrinka, Kei Nishikori, Milos Raonic, Gael Monfils, Marin Cilic şi Dominic Thiem.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici