Andy Murray, personalitatea sportivă a anului pentru BBC

Tenismanul britanic Andy Murray, locul 2 ATP, a fost desemnat personalitatea sportivă britanică a anului de BBC şi a primit premiul într-o gală organizată, duminică, la Belfast, informează BBC.

105 afișări
Imaginea articolului Andy Murray, personalitatea sportivă a anului pentru BBC

Andy Murray, personalitatea sportivă a anului pentru BBC

Scoţianul, care a contribuit decisiv la câştigarea Cupei Davis de către Marea Britanie după 79 de ani, a obţinut acest premiu pentru a doua oară în trei ani, după ce s-a mai impus în 2013. Murray, în vârstă de 28 de ani, a primit 35 la sută din voturi şi i-a devansat pe rugbystul Kevin Sinfield (28 la sută din voturi) şi pe atleta Jessica Ennis-Hill (8 la sută din voturi). Andy Murray mai primise premiul de tânăra personalitate sportivă a anului în 2004.

Selecţionerul naţionalei de fotbal a Irlandei de Nord, Michael O'Neill, a fost desemnat antrenorul anului. Naţionala lui O'Neill a ocupat locul 1 în Grupa F a preliminariilor Euro-2016, urmată de România, ambele reprezentative obţinând direct calificarea la turneul final din Franţa. Antrenorul în vârstă de 46 de ani a condus Irlanda de Nord pentru prima oară la turneul final al unui Campionat European şi tot pentru prima dată la un turneu final major, după calificarea la Cupa Mondială din 1986.

În cadrul galei au mai primit premii, printre alţii, rugbystul neo-zeelandez Dan Carter (personalitatea anului în sportul mondial) şi gimnasta Ellie Downie (tânăra personalitate sportivă a anului).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici