Antrenorul suedez Per Johansson a părăsit echipa rusă Rostov-Don

Echipa rusă de handbal feminin HC Rostov-Don şi antrenorul său principal Per Johansson au reziliat contractul de comun acord, a anunţat miercuri seara conducerea clubului.

318 afișări
Imaginea articolului Antrenorul suedez Per Johansson a părăsit echipa rusă Rostov-Don

„Vreau să mulţumesc din suflet clubului pentru timpul pe care l-am petrecut împreună. Experienţa cu Rostov-Don mi-a îmbogăţit şi îmi va îmbogăţi pentru totdeauna viaţa. Ne-am despărţit când petrecerea era pe punctul de a începe, din motive pe care nu le putem influenţa. Este o mare durere în inima mea să fiu despărţit de echipă în acest fel. Înţeleg (şi este în regulă) că simţiţi că v-am dezamăgit. Dar, în această situaţie, nu mă simt în siguranţă să mă întorc, chiar dacă o voce din interiorul meu îmi strigă că vreau să fac asta”, a scris antrenorul suedez.

Acesta a devenit antrenor principal al clubului în august 2020 şi a ocupat această funcţie până în prezent. În acest timp, împreună cu Rostov-Don, Per Johansson a devenit vicecampion al Rusiei, câştigător al Cupei Rusiei şi al Supercupei. Sub comanda sa, handbalistele de la Rostov-Don au ajuns de două ori în sferturile de finală ale Ligii Campionilor EHF.

„Astăzi, eu şi clubul am ajuns la un acord comun pentru a pune capăt colaborării. Am avut dorinţa şi intenţia de a reveni când situaţia se va îmbunătăţi, dar înţeleg pe deplin şi faptul că clubul vrea să meargă mai departe, iar discuţiile au fost purtate pe un ton amical. Voi ţine pumnii pentru ca sezonul să se încheie într-un mod bun. Mult succes în viitoarea voastră carieră şi sper să ajungeţi să gustaţi de multe ori dulceaţa victoriei în viitor.”

Per Johansson s-a adresat şi fanilor galben-negrilor prin intermediul paginii clubului:

„Aş dori să le mulţumesc în mod special fanilor noştri absolut incredibili care ne susţin peste tot în Rusia. Aţi fost şi sunteţi al optulea jucător al nostru şi aţi ajutat echipa să câştige multe meciuri. Sunt veşnic recunoscător că am avut Sport Palace ca teren de acasă, împreună cu fetele mele şi cu staff-ul meu, şi că am simţit atmosfera de acolo de atâtea ori. Şi am trăit multe momente magice la Sport Palace împreună cu fanii noştri.”

În replică, clubul a scris: „Clubul nostru îi este recunoscător lui Per Johansson pentru perioada petrecută la Rostov-Don şi pentru realizările noastre comune. Îi dorim succes lui Per în viitoarea carieră!”

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici