Arena Naţională, ce va găzdui dubla dintre Steaua şi Twente, a fost curăţată de zăpadă cu ajutorul deţinuţilor de la Penitenciarul Jilava

Aproximativ 150 de persoane, dintre care 100 de deţinuţi de la Penitenciarul Jilava au curăţat, marţi, de zăpadă Arena Naţională, în vederea partidei din turul 16-imilor de finală ale Ligii Europa dintre Steaua şi Twente Enschede.

748 afișări
Imaginea articolului Arena Naţională, ce va găzdui dubla dintre Steaua şi Twente, a fost curăţată de zăpadă cu ajutorul deţinuţilor de la Penitenciarul Jilava

Arena Naţională, ce va găzdui dubla dintre Steaua şi Twente, a fost curăţată de zăpadă cu ajutorul deţinuţilor de la Penitenciarul Jilava (Imagine: Silviu Matei/Arhiva Mediafax foto)

Cei care au participat la curăţarea arenei au îndepărtat zăpada de pe suprafaţa de joc, care este protejată cu o folie de plastic. Administratorii arenei au declarat că la nivelul stratului de suport al gazonului temperatura este constantă la 16 grade, în timp ce suprafaţa de iarbă are o temperatură de 14 grade.

De asemenea, scaunele tapiţate de la tribuna 0 au fost curăţate şi acoperite cu o prelată, în timp ce zăpada din restul stadionului a fost îndepărtată şi transportată în afara Arenei Naţionale.

În cazul în care vremea o va permite, folia de plastic care protejează suprafaţa de joc va fi înlăturată în cursul zilei de joi.

Partida FC Steaua - Twente Enschede, contând pentru manşa tur a 16-imilor de finală ale Ligii Europa, se va disputa, la 16 februarie, de la ora 22.05 pe Arena Naţională.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici