Argăseală: Dacă Negoiţă nu aduce dovezi, suntem obligaţi să-l acţionăm în instanţă

Preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Steaua, Valeriu Argăseală, îi cere acţionarului majoritar al FC Dinamo, Ionuţ Negoiţă, să dovedească acuzaţiile pe care i le aduce fundaşului Ştefan Bărboianu, conform cărora fostul jucător dinamovist nu şi-a apărat corect şansele la derbi.

200 afișări
Imaginea articolului Argăseală: Dacă Negoiţă nu aduce dovezi, suntem obligaţi să-l acţionăm în instanţă

Argăseală: Dacă Negoiţă nu aduce dovezi, suntem obligaţi să-l acţionăm în instanţă (Imagine: Razvan Lupica/Mediafax Foto)

"(...) domnul Negoiţă să continue să spună, dacă ştie trebuie să aducă dovezi, dacă nu aduce dovezi, trebuie să-şi ia măsuri, pentru că noi suntem obligaţi să-l acţionăm în instanţă", a declarat Argăseală, potrivit Sport.ro.

Oficialul stelist a mai spus că acuzaţiile lui Negoiţă pun într-o lumină nefavorabvilă prestaţia Stelei în meciul pe care l-a câştigat, duminică, scor 3-1, pe Arena Naţională.

"Nu e normal, nu e normal nici faptul că pune într-o lumină proastă prestaţia Stelei, acuză prestaţia Stelei, care ar fi avut nevoie de nu ştiu ce greşeli, ar trebui să recunoască faptul că Steaua a jucat mai bine ca Dinamo şi a câştigat. Să-i aducă la cunoştinţă jucătorului acuzaţiile şi era mai corect să i le spună înainte să-i rupă contractul, nu după", a adăugat Argăseală.

Acţionarul FC Dinamo, Ionuţ Negoiţă, îl acuză pe fundaşul Ştefan Bărboianu, pe care l-a dat afară de la echipă, că nu şi-a apărat corect şansele în derbiul cu Steaua, pierdut de "alb-roşii" cu scorul de 1-3, omul de afaceri precizând că ştie toate detaliile "trădării".

Negoiţă îl mai acuză pe "trădătorul" Bărboianu că nu se află la primul meci aranjat.

"Până în minutul 60, practic, Steaua nu a avut un şut pe poartă. Erau şanse foarte mari ca meciul să se termine egal sau poate chiar să şi câştigăm. Dar a apărut un moment în care Steaua, intrată în criză de timp, trebuia ajutată. De către cine? De către un băiat care a mai ajutat şi alte dăţi. Vă vine să credeţi că un jucător de 27 de ani şi peste 200 de meciuri în Liga I poate face două faulturi în faţa arbitrului la modul evident? Unii spuneau emoţii, adrenalină... Poveşti! Vorbim despre golănie, despre ticăloşie. Vă aduceţi aminte când Mititelu spunea despre Bărboianu că e un trădător? Bărboianu a fost dat afară. Măsele stricate trebuie date afară. Nu amiabil, a fost dat afară. A avut dreptate Mititelu şi au mai spus-o şi alţii că acest jucător e un trădător. M-a trădat pe mine, unde avea un loc de muncă şi îşi primea banii, şi-a trădat colegii, aveau primă de 3.000 de euro la victorie şi a trădat tot ce înseamnă suflarea dinamovistă. De ce? Pentru ca Steaua să ne umilească din nou. Prin cine? Prin ai noştri", a declarat, miercuri, Negoiţă, într-o conferinţă de presă.

Acţionarul majoritar al FC Dinamo a precizat că va oferi autorităţilor toate detaliile privind modul în care a fost "cumpărat" Bărboianu.

"Am vorbit cu cineva foarte apropiat de el, pentru că sunt mulţi care vorbesc deschis. Şi l-am întrebat cum poate justifica el. I-am spus «bă, băiatule, opreşte-te, lasă golăniile, lasă prostiile, că te bate Dumnezeu». Greşeala a fost şi a mea. Dar de acum încolo fiecare jucător care va veni la Dinamo va fi bine verficat şi din urmă. Bărboianu, dacă mai joacă fotbal, poate vreun fraier ca mine să-l mai ia. Dar ştiindu-se ce poate acest băiat, cred că nu va mai juca fotbal. Toţi ticăloşii ăştia, golani ca el, nu ar trebui să mai fie în fotbal. El nu e la prima abatere. Eu ştiu cine, ştiu locul, ştiu despre cât e vorba, ştiu lucruri pe care le voi spune, dar nu în public. Le voi spune în faţa autorităţilor, că nu las lucrurile aşa. M-am săturat să fiu bătaia de joc a unora, să fiu înjurat de către publicul dinamovist, pentru că nu m-am informat când l-am luat pe acest băiat", a mai spus Negoiţă.

FC Dinamo a reziliat de comun acord contractul cu fundaşul Ştefan Bărboianu, a declarat, marţi, pentru agenţia MEDIAFAX, directorul general al grupării alb-roşii, Dinu Gheorghe.

"Ne-am întâlnit astăzi şi am reziliat contractul cu Bărboianu. Motivul? Aşa au convenit părţile", a afirmat Dinu Gheorghe, numit în funcţia de director general săptămâna trecută.

Ştefan Bărboianu a fost titular, duminică, în ultimul meci al formaţiei conduse de Flavius Stoican, pierdut cu scorul de 1-3, pe teren propriu, în faţa echipei Steaua, în cadrul etapei a XXX-a a Ligii I. El a provocat în minutul 76 lovitura de la unsprezece metri din care Steaua a deschis scorul prin Nicolae Stanciu.

În vârstă de 27 de ani, Bărboianu a revenit la Dinamo în luna ianuarie a anului 2014, de la Astra Giurgiu. El a mai jucat la formaţia "alb-roşie" în 2011.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici