Argăseală: Un prim pas pentru a arăta că violenţa nu are ce căuta pe stadioane

Preşedintele CA al FC Steaua, Valeriu Argăseală, a declarat, vineri noapte, că decizia Comisiei de Disciplină în cazul derbiului cu Rapid ar putea reprezenta primul pas pentru a arăta că violenţa nu are ce să caute pe stadioane.

13 afișări
Imaginea articolului Argăseală: Un prim pas pentru a arăta că violenţa nu are ce căuta pe stadioane

Argăseală: Un prim pas pentru a arăta că violenţa nu are ce căuta pe stadioane

"Cred că a fost o zi grea şi foarte importantă. Decizia este conform regulamentului. Bănuiesc că această decizie ar putea să facă primul pas pentru a arăta că violenţa pe stadioane nu are ce să caute. Rapidiştii pot face apel, dar noi nu avem de ce să ne temem. Noi sigur nu vom înainta apel", a afirmat Valeriu Argăseală, care a menţionat că fotbalistul Florin Lovin a fost suspendat chiar dacă şi-a bazat apărarea pe faptul că nu a fost implicat.

Argăseală a precizat că a preferat să rămână la sediul LPF deoarece i-ar fi fost mai greu să afle decizia de la presă. "Comisia a luat această decizie. Când vrei să câştigi locul 1, fiecare mişcare pe care o faci, este foarte grea, însă dacă este o activitate pe care o faci cu plăcere, atunci nu o simţi", a subliniat Argăseală.

Oficialul stelist a menţionat că finanţatorul Stelei, Gigi Becali, nu a putut să doarmă până nu a primit vestea deciziei Comisiei de Disciplină.

Comisia de Disciplină a FRF a decis, vineri noapte, după o şedinţă de aproape nouă ore, să acorde victoria Stelei, cu scorul de 3-0, în derbiul cu Rapid, întrerupt în minutul 74, la scorul de 1-0, pentru giuleşteni, după ce arbitrul Alexandru Deaconu a fost lovit cu un obiect din tribună. "În baza articolului 83.2, raportat la art. 34 din Regulamentul disciplinar al FRF, se sancţionează clubul Rapid cu pierderea jocului cu forfait, deci cu scorul de 0-3, şi cu o penalitate de 3.500 lei", a declarat preşedintele Comisiei de Disciplinã a FRF, Daniel Marin Cernat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici