După o serie de nouă meciuri fără înfrângere, dar cu două remize consecutive considerate frustrante, Arne Slot a admis că echipa nu se află încă la nivelul dorit.
„Nu suntem acolo unde vrem să fim, însă avem un lot foarte talentat. Dacă toți jucătorii sunt disponibili și pregătiți, cred că putem face lucruri speciale. Am arătat asta prin victorii importante, dar ne-a lipsit consistența”, a spus Arne Slot, miercuri, în conferința premergătoare partidei cu Arsenal, programată joi.
Tehnicianul olandez a oferit și o actualizare despre starea de sănătate a atacatului Hugo Ekitike, accidentat la bicepsul femural.
Atacantul francez nu s-a antrenat încă alături de echipă și ar putea avea nevoie de câteva zile suplimentare pentru a reveni complet, a spus Slot.
Arne Slot a subliniat importanța duelului cu Arsenal, nu doar în contextul campionatului, ci și al competițiilor eliminatorii.
„Este un meci foarte important pentru a vedea unde suntem într-un joc decisiv, împotriva unei echipe foarte, foarte bune. Arsenal a fost excelentă ani la rând, iar în acest sezon este probabil și mai puternică”, a mărturisit Slot.
„Principala lor forță este că au foarte multe puncte forte. Marchează din joc deschis și din faze fixe, apără excelent, au idei clare în construcție și pot juca și pe minge lungă. Sunt un pachet complet și merită să fie pe primul loc”, a completat antrenorul campioanei en-titre din Premier League.
Slot consideră că o victorie la Londra ar reprezenta un semnal puternic pentru restul sezonului.
„Dacă câștigi astfel de meciuri, demonstrezi că poți concura în fazele finale ale FA Cup și ale Ligii Campionilor. Am arătat deja că putem face asta – am învins Arsenal acasă, Real Madrid, Atletico, Aston Villa. Suntem la 14 puncte în urma lor, dar avem suficienți jucători buni pentru a merge acolo și a face un meci adevărat”, a spus Slot.
Referindu-se la succesul obținut pe Anfield la începutul sezonului, Slot a precizat că acela rămâne un reper, dar contextul este diferit.
„La acel moment era început de sezon, cu jucători noi de ambele părți. Defensiv am fost foarte buni și asta trebuie să faci în orice meci de top. Acum jucăm în deplasare, însă suporterii noștri vor conta mult”, a spus Slot.
Antrenorul nu a evitat subiectul criticilor privind jocul considerat „plictisitor” al echipei.
„Nu pot spune că nu sunt deloc de acord. Vreau să câștig trofee, dar și să jucăm un fotbal atractiv. Încercăm în continuare, însă împotriva echipelor care se apără jos este mai dificil să creezi ocazii. Lucrăm zilnic la asta”, a explicat antrenorul Liverpool.
În privința lotului și a pieței de transferuri, Slot s-a declarat mulțumit de jucătorii din prezent.
„Sunt foarte fericit cu echipa pe care o avem. Deciziile sunt aliniate între mine, Richard Hughes și conducere. Avem jucători foarte buni și putem influența meciurile și de pe bancă”, a conchis antrenorul.