Arturo Gatti a murit spânzurat

Noua autopsie efectuată la Montreal asupra cadavrului fostului boxer canadian Arturo Gatti a arătat faptul că acesta a decedat spânzurat, a anunţat ziarul La Presse, care menţionează că este posibil ca pugilistului i s-ar fi dat o substanţă ce i-a provocat somnul, înainte de a muri.

3586 afișări
Imaginea articolului Arturo Gatti a murit spânzurat

O nouă autopsie a relevat că Arturo Gatti a murit spânzurat (Montaj foto)

Arturo Gatti a fost găsit decedat, la 11 iulie, în Brazilia, într-un apartament pe care îl închiriase împreună cu familia sa în staţiunea turistică Porto de Galinhas, de-a lungul coastei oceanului Atlantic, la sud de Recife.

"Nicio leziune nu a arătat că una sau mai multe persoane l-au strangulat pe boxer. El nu a fost lovit, legat sau bătut", a precizat cotidianul din Montreal, fără să specifice surse precise.

Publicaţia canadiană lansează o altă variantă, aceea că Gatti ar fi fost drogat înainte de a deceda: "O pistă este explorată: cineva l-ar fi putut droga, astfel încât să poată să-i înfăşoare o frânghie în jurul gâtului, să-l ridice pe un scaun şi apoi să trântească scaunul. O operaţiune dificilă, dar nu imposibil de realizat".

Tot conform La Presse, toxicologii au descoperit prezenţa în organismul fostului boxer a unei substanţe ce provoacă somnolenţă. Pentru că este un produs care este vândut în Brazilia, dar nu şi în Canada, ar trebui să se ia legătura cu oficialii brazilieni pentru a verifica dacă doza detectată a fost atât de puternică încât să-l adoarmă pe Gatti.

Poliţia braziliană a arestat-o, la 12 iulie, pe soţia fostului campion, Amanda Rodrigues, suspectată că l-ar fi strangulat pe Gatti în timp ce dormea, după o ceartă. Nicio altă persoană nu pare să fi intrat în apartament, iar gâtul fostului pugilist prezenta urme suspecte. De asemenea, tânăra văduvă nu a putut explica atunci de ce a aşteptat mai multe ore înainte de a chema salvarea.

Femeia în vârstă de 23 de ani a negat însă orice responsabilitate în acest deces şi a susţinut că ea şi soţul său nu au fost în aceeaşi cameră în acea noapte, din cauza unui conflict. Rodrigues a fost eliberată mai apoi, justiţia concluzionând că Gatti s-a sinucis, prin asfixiere mecanică. Apropiaţii fostului pugilist au acuzat autorităţile braziliene de "protejarea" unui compatriot.

Corpul fostului pugilist a fost exhumat pentru a i se face o a doua autopsie la Montreal, la 1 august.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici