AS: Alonso va semna un contract pe doi ani cu Renault

Cotidianul AS notează, vineri, că fostul pilot al echipei de Formula 1 McLaren-Mercedes, Fernando Alonso, va concura în 2008 pentru Renault, cu care va semna un contract pe doi ani.

2 afișări
Imaginea articolului AS: Alonso va semna un contract pe doi ani cu Renault

AS: Alonso va semna un contract pe doi ani cu Renault

Consiliul Mondial al FIA a decis, joi, în urma unei şedinţe extraordinare ce a avut loc la Monte-Carlo, să nu sancţioneze echipa de Formula 1 Renault în cazul scandalului de spionaj în care a fost implicată alături de teamul britanic McLaren. AS consideră că prin această decizie FIA a eliminat ultimul obstacol în calea revenirii lui Alonso la Renault, echipă pentru care spaniolul a mai concurat în perioada 2002-2006. Potrivit sursei citate, Alonso nu era dispus să semneze cu o echipă sancţionată.

Jurnalul menţionează că Alonso va avea posibilitatea să plece de la Renault în al doilea an de contract, în cazul în care lucrurile nu vor merge bine.

Presa internaţională a scris în ultima perioadă că Fernando Alonso ar mai fi avut oferte de la Red Bull şi Toyota.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici