AS Roma, amendată de UEFA cu 20.000 de euro

Clubul AS Roma a fost amendat, vineri, de Comisia de Control şi Disciplină a UEFA, cu suma de 20.000 de euro ca urmare a incidentelor de la meciul de pe teren propriu cu Chelsea, scor 3-1, disputat la 4 noiembrie, în grupa A a Ligii Campionilor, din care a făcut parte şi CFR Cluj.

17 afișări
Imaginea articolului AS Roma, amendată de UEFA cu 20.000 de euro

AS Roma, amendată de UEFA cu 20.000 de euro

Potrivit site-ului oficial al forului european, gruparea AS Roma a fost amendată deoarece fanii italieni au aprins torţe şi au blocat căile de trecere publice la partida din noiembrie. Potrivit presei italiene, în urma altercaţiilor ce au avut loc cu puţin timp înainte de începerea meciului AS Roma - Chelsea au fost rănite patru persoane şi una a fost arestată. De asemenea, în timpul partidei un fan a fost rănit uşor, el căzând pe trepte.

UEFA a mai anunţat, vineri, că gruparea Olympique Marseille a fost amendată cu 10.000 de euro din cauza obiectelor aruncate în teren de fani la meciul din deplasare cu Liverpool, disputat la 26 noiembrie, în grupa D a Ligii Campionilor, scor 1-0.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici