ATACUL lui Guardiola asupra fostei echipe spaniole: Meciul dintre Barcelona şi Las Palmas nu ar fi trebuit să aibă loc

Antrenorul echipei Manchester City, Pep Guardiola, fost jucător şi tehnician al Barcelonei, a ieşit la atac după evenimentele petrecute duminică, în ziua referendumului pentru independeţa Cataloniei.

278 afișări
Imaginea articolului ATACUL lui Guardiola asupra fostei echipe spaniole: Meciul dintre Barcelona şi Las Palmas nu ar fi trebuit să aibă loc

Guardiola: Meciul dintre Barcelona şi Las Palmas nu ar fi trebuit să aibă loc

Guardiola consideră că partida dintre Barcelona şi Las Palmas ar fi trebuit amânată, din cauza violenţelor care au avut loc în oraş. Tehnicianul a vorbit şi despre decizia prim-ministrului Mariano Rajoy de a trimite forţele de ordine în Catalonia, pentru a opri referendumul.

''Meciul dintre FC Barcelona şi Las Palmas nu ar fi trebuit să aibă loc niciodată la modul în care s-a desfăşurat. Acolo au avut loc violenţe, imaginile au fost elocvente, oameni care au venit să voteze au fost loviţi cu brutalitate. Prim-ministrul Rajoy nu va răspunde întrebărilor noastre. 700 de oameni sunt internaţi din cauza lui! Nu vreau să comentez declaraţiile lui Pique, dar să ştiţi că este un tip curajos'', a declarat Guardiola, citează Mirror.

Meciul dintre Barcelona şi Las Palmas s-a disputat cu porţile închise, după o şedinţă pe care Josep Maria Bartomeu a avut-o cu jucătorii echipei. Catalanii s-au impus fără emoţii, scor 3-0. Guardiola a cucerit toate trofeele posibile cu FC Bacelona, din postura de antrenor principal, în perioada 2008-2012. Mulţi consideră echipa din acea perioadă ca fiind una dintre cele mai bune din istoria fotbalului. După două sezoane pe banca echipei Bayern Munchen, în care nu s-a ridicat la cerinţele nemţilor, antrenorul a preluat-o pe Manchester City. "Cetăţenii" sunt pe primul loc în acest moment în Premier League, la egalitate cu Manchester United.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici