Autocarul Stelei, atacat cu pietre, Golanski a fost transportat la spital

Autocarul cu care echipa Steaua se deplasa, marţi, la Buzău, pentru meciul cu Gloria, a fost atacat cu pietre la ieşirea din Bucureşti, incident în urma căruia fundaşul polonez Pawel Golanski a fost rănit la cap şi a fost transportat la Spitalul Militar Central din Bucureşti.

248 afișări
Imaginea articolului Autocarul Stelei, atacat cu pietre, Golanski a fost transportat la spital

Autocarul Stelei, atacat cu pietre, Golanski a fost transportat la spital (Imagine: Ciprian Sterian/Mediafax Foto)

Golanski are traumatism cranio-cerebral prin agresiune

Golanski a fost adus la Spitalul Militar Central din Bucureşti, fiind rănit. El are un traumatism cranio-cerebral prin agresiune, iar rana provocată prin lovirea cu piatra aruncată în autocar a fost curăţată şi cusută, a declarat, pentru MEDIAFAX, Ioan Sârbu, comandantul spitalului.

La Spitalul Militar Central din Bucureşti a fost examinat de o echipă mixtă de medici de la chirurgie plastică şi neurochirurgie, a declarat Sârbu care a adăugat că primele investigaţii i-au fost făcute sportivului în Unitatea de Primiri Urgenţe.

"Sportivul avea două plăgi suprapuse, destul de mari, cam doi centimetri fiecare şi un hematom care circumscria plăgile. Sportivul a fost supus unei investigaţii computer tomograf. CT-ul nu indică leziuni cerebrale post traumatice şi nici osoasele craniene nu au fost afectate, ceea ce este foarte bine", a mai spus Ioan Sârbu.

Potrivit comandantului Sârbu, stelistul ar trebui să rămână sub supraveghere medicală timp de 24 de ore, dar, întrucât, în urma leziunii nu şi-a pierdut cunoştinţa, ar putea fi externat în acestă seară, dacă nu apar complicaţii.

"Dacă nu apar complicaţii, pacientul ar putea urmări meciul de acasă. Sper ca totul să decurgă bine", a conchis comandantul Spitalului Militar din Capitală, general Ioan Sârbu.

Autocarul Stelei a fost atacat la intrarea în Afumaţi

Purtătorul de cuvânt al grupării din Bulevardul Ghencea, Cătălin Făinişi, aflat în atutocar, a declarat că mijlocul de transport a fost lovit de o piatră mare la ieşirea din Bucureşti, în jurul orei 12.10, în faţa complexului Doraly.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei judeţului Ilfov, Elena Bucur, autocarul cu care se deplasa către Buzău echipa stelistă a fost atacat, la aproximativ trei kilometri de Bucureşti, la intrarea în localitatea ilfoveană Afumaţi.

Bucur a precizat că o persoană necunoscută a aruncat cu o piatră în autocar, iar un geam lateral al mijlocului de transport s-a spart.

Poliţiştii ilfoveni au deschis o anchetă în acest caz, constatându-se că bărbatul care a aruncat piatra a plecat imediat de la locul incidentului cu un microbuz.

17 persoane sunt audiate la IPJ Ialomiţa

Un număr de 17 persoane sunt audiate la IPJ Ialomiţa, potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Daniela Salahoru.

Daniela Salahoru a precizat că microbuzul în care s-ar fi urcat persoana care a atacat cu pietre autocarul a fost oprit de poliţişti la intrarea în Urziceni, pe DN2, intersecţie cu Calea Bucureşti.

Cele 17 persoane care se aflau în microbuz au fost duse la sedeiul IPJ Ialomiţa pentru verificări.

Parchetul Buftea: Nici o persoană din autocar nu a depus plângere

Parchetul Judecătoriei Buftea a comunicat că nu s-a depus plângere din partea vreunei persoane aflată în autocarul Stelei.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului Judecătoriei Buftea, Minodora Basma, a declarat că în acest caz victima agresiunii, jucătorul polonez, ar trebui să facă o plângere penală, în care să relateze cele întâmplate.

Totodată, a spus Basma, şi aparţinătorii autocarului cu care circulau fotbaliştii de la echipa Steaua la momentul producerii incidentului ar trebui să facă o plângere pentru infracţiunea de distrugere, astfel încât să poată fi demarate cercetările privind acest caz.

Întrebată dacă Parchetul Buftea s-ar putea sesiza din oficiu, procurorul Basma a arătat că această instituţie s-ar putea sesiza numai în cazul în care din cercetările poliţiştilor ar reieşi că a fost vorba de o acţiune organizată, plănuită şi care a avut ca autori mai multe persoane, astfel încât să se încadreze la acuzaţia de asociere în vederea comiterii de infracţiuni.

Minodora Basma a precizat că, la acest moment, Poliţia Voluntari deţine informaţiile preliminare în acest caz şi că ea nu ar putea face decât presupuneri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici