Avram: Danşa a greşit grav şi a primit calificativ foarte slab

Preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Vasile Avram, a declarat că centralul Ciprian Danşa a greşit grav în meciul Dinamo - Gloria Bistriţa şi a primit calificativ foarte slab atât de la observator, cât şi de la supervizorul partidei.

17 afișări
Imaginea articolului Avram: Danşa a greşit grav şi a primit calificativ foarte slab

Avram: Danşa a greşit grav şi a primit calificativ foarte slab (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

"Dinamo - Gloria Bistriţa a fost un joc cu probleme care a creat foarte multe critici şi acuze, atât la adresa arbitrilor, cât şi la adresa mea şi a CCA. Arbitrul Danşa a primit calificativ foarte slab şi de la observator şi de la supervizor. Prestaţia lui a fost analizată de compartimentul tehnic al Ligii I, s-a făcut un referat, iar azi Comisia Centrală a Arbitrilor va lua decizia finală în ceea ce îl priveşte", a spus oficialul CCA.

Danşa trebuia să acorde penalti şi cartonaş roşu la intervenţia lui Ciucă asupra lui Cristea

"Eu nu am văzut meciul în direct pentru că am fost supervizor la partida de la Piteşti şi eram pe drum. Am văzut doar două faze. Prima a fost în minutul 31, în care Alexa era tras în faţa porţii. La această fază, pe stop cadru, se vede cum ambii jucători se ţin. Deci imaginea nu mă ajută, arbitrul era aproape de fază, şi nu pot să mă pronunţ dacă a fost sau nu greşeală de arbitraj. A doua fază a fost însă clară, cea din minutul 94. Este o greşeală gravă, arbitrul nu a aplicat corespunzător regulamentul din diferite motive. Unul era faptul că era foarte departe de fază, apoi era plasat prost şi în cele din urmă nici nu a fost ajutat de ceilalţi colegi. Deci e clar că arbitrul trebuia să sancţioneze tehnic şi disciplinar, adică să dea lovitură de la 11 metri şi cartonaş roşu. Chiar dacă au mai fost voci care au spus că Danşa s-a descurcat per total destul de bine. Nu ştiu cum s-a descurcat el bine dacă intervenţiile lui capitale au fost greşite", a menţionat preşedintele CCA.

Dacă nu vede faza, atunci trebuie să se lase de arbitraj

"Dacă nu vede faza, atunci trebuie să se lase de arbitraj. Când un arbitru nu este corespunzător plasat cred că el trebuie să îşi facă o analiză şi să înţeleagă că trebuie să aibă o altă atitudine din primul minut până în ultimul. Probabil că a fost o deconectare la el, a zis că a trecut minutul 90 şi a dat 4 minute de prelungiri. Danşa venea oricum după o sancţiune şi a abitrat la judeţ, la Liga a IV-a, apoi a fost delegat la Liga a III-a, la a II-a în care a fost monitorizat. Dar nu a venit de la judeţ direct la Liga I", a mai spus preşedintele CCA.

În ceea ce priveşte solicitarea clubului Dinamo privind excluderea lui Ciprian Danşa din arbitraj, Vasile Avram a explicat că are cunoştinţă de un memoriu sosit la CCA, dar nu ştie şi ce conţine acesta. "Cunosc demersul clubului Dinamo, azi ni s-a transmis un memoriu, dar nu cunosc care e conţinutul lui. Vom analiza şi vom vedea ce cer şi pe ce se bazează cei de la Dinamo. Dar demersul îl vom lua în calcul. Oricum, încadrarea trebuie făcută conform regulamentului", a precizat oficialul CCA.

Dinamo cere excluderea lui Danşa

FC Dinamo a solicitat, marţi, preşedintelui Comisiei Centrale a Arbitrilor, Vasile Avram, printr-o scrisoare deschisă, semnată de preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului, Nicolae Badea, excluderea lui Ciprian Danşa din arbitraj, în urma greşelilor de la partida cu Gloria Bistriţa, încheiată la egalitate, 1-1, în cadrul etapei a XI-a a Ligii I.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici