Avram şi-a lansat candidatura pentru FRF: Nu am nevoie de susţinerea unui clan de impresari. Voi susţine redistribuirea veniturilor, AJF-urile vor primi între 5 şi 10 procente din buget

Fostul preşedinte al CCA, Vasile Avram, care şi-a lansat oficial, miercuri, candidatura la preşedinţia FRF, precum şi programul pe care doreşte să-l implementeze, a declarat că nu are nevoie de susţinerea unui "clan de impresari", făcând astfel referire la contracandidatul său Gheorghe Popescu.

221 afișări
Imaginea articolului Avram şi-a lansat candidatura pentru FRF: Nu am nevoie de susţinerea unui clan de impresari. Voi susţine redistribuirea veniturilor, AJF-urile vor primi între 5 şi 10 procente din buget

Vasile Avram (Imagine: George Filip/Mediafax Foto)

Vasile Avram sugerează că Gheorghe Popescu, un apropiat al lui Victor şi Ioan Becali, ar putea duce fotbalul românesc în sfera de influenţă a celor doi fraţi impresari. Totodată, Avram a menţionat că nu este reprezentantul niciunei academii de fotbal, precum Gheorghe Hagi, ci al tuturor celor implicaţi în acest fenomen.

"Când voi fi preşedinte, îi voi respecta pe toţi la fel. Consider că activitatea îndelungată pe care am avut-o pe plan profesional mă recomandă pentru funcţia de preşedinte al FRF. Candidez pentru că vreau ca fotbalul românesc să câştige de la mic la mare. Nu am nevoie de susţinerea unui anumit clan de impresari, nu sunt reprezentantul vreunei academii de fotbal, eu sunt reprezentantul tuturor, sunt reprezentantul echipelor din Liga a III-a, din Liga a II-a, tuturor echipelor din Liga I, asociaţiilor judeţene, de fotbal feminin, de fotbal în sală, a tuturor academiilor de fotbal. Sunt reprezentant al acelor structuri sportive care nu au fost până acum în atenţia FRF. Acestea sunt interesele pe care eu le reprezint", a spus Avram.

Vasile Avram şi-a continuat atacul la adresa lui Gheorghe Popescu, susţinând că din 5 martie tot fotbalul românesc trebuie să aibă de câştigat, nu doar o anumită grupare. "Am convingerea că a venit momentul ca fotbalul românesc să intre într-o nouă etapă, a reconstrucţiei în care toţi să câştige, nu numai o anumită grupare. Fotbalul românesc are resurse şi energia pentru a fi redresat. Îmi pun speranţa în oamenii de bine de astăzi, în tinerii şi copiii care joacă fotbal. Ei vor readuce România în prim-planul fotbalului internaţional, dar cheia este managementul în fotbalul modern. În perioada aceasta am vorbit cu sute de oameni din fotbalul nostru. Le-am explicat care sunt ideile mele. Prin programul şi planul meu de dezvoltare nu câştigă Ionescu sau Georgescu, nu câştigă o anumită grupare, ci fotbalul", a completat Avram.

Fostul arbitru susţine că experienţa şi capacitatea managerială ar trebui să primeze în desemnarea noului preşedinte, nu doar numele. "Am ajuns la un nivel necesar de experienţă managerială, de maturitate că pot să am această responsabilitate. Unii au impresia că având un nume este de ajuns ca să şi câştigi. Eu cred că anii de muncă, realizările profesionale dovedite sunt elementele de bază care ar trebui să stea în spatele capacităţii unui om. Astăzi, fotbalul românesc nu îşi permite să facă experienţe. Consider că nu ne putem juca cu aceste pasiuni. După părerea mea, fotbalul nu este o dinastie. FRF nu are un rege, ci un preşedinte care a fost ales prin vot, nu uns. Cu tot respectul pentru Gică Popescu, consider că nu a venit vremea ca fotbalul românesc să fie condus de anumite frăţii, cu toate că în ultimul timp, aceştia au avut acces la butoane şi au influenţat foarte mult fotbalul românesc", a explicat Avram.

Avram: Voi susţine redistribuirea veniturilor, AJF-urile vor primi între 5 şi 10 procente din buget

Fostul preşedinte al CCA, Vasile Avram, a declarat, miercuri, cu ocazia prezentării programului de candidatură la preşedinţia FRF, că va susţine redistribuirea veniturilor federaţiei, asociaţiilor judeţene de fotbal urmând să le revină sume cuprinse între 5 şi 10 procente din buget.

Conform programului de candidatură al lui Avram, cluburile de fotbal în sală şi feminin vor primi 2,5 la sută din bugetul federaţiei. "Voi înfiinţa Academia Naţională de Fotbal care va avea patru componente: pentru jucători tineri, pentru antrenori tineri cu potenţial de dezvoltare, pentru arbitri şi pentru administratori. Am în vedere reducerea sau chiar eliminarea tuturor taxelor, vizelor şi contribuţiilor pentru echipele de copii şi juniori, pentru cluburile de fotbal feminin şi cele de la Liga a III-a. Voi susţine redistribuirea veniturilor astfel încât fotbalul feminin şi fotbalul în sală să primească 2,5 la sută din bugetul de fotbal, iar AJF între 5 şi 10 la sută. Susţin înfiinţarea LPF pentru Liga a II-a şi a III-a. De asemenea, plata baremurilor pentru observatori şi arbitri vor fi susţinute şi suportate integral de FRF începând din sezonul viitor la nivel de copii şi juniori şi liga a III-a, şi treptat şi pentru Liga a II-a şi Liga I", a declarat Avram.

De asemenea, el a promis facilităţi organizatorilor de competiţii şi investitorilor: "Sprijin acordarea de facilităţi pentru organizatorii de competiţii şi evenimente sportive şi pentru investitorii în infrastructura fotbalistică. De exemplu reducerea TVA-ului de la 24 la sută la 10, maxim 14 la sută, aşa cum se practică în ţările din UE. Societatea românească nu este pregătită să investească în fotbal. Trebuie legi pentru a reda un drept constituţional, acela de a practica fotbalul în mod gratuit. La ora actuală, nimeni nu poate practica fotbal decât contra cost".

Avram consideră că FRF ar putea atrage fonduri de la forurile fotbalistice internţionale, dar şi de la Uniunea Europeană. Totodată, o cotă din impozitul perceput de stat din pariurile sportive ar trebui să revină fotbalului, afirmă fostul arbitru. "Fotbalul românesc are nevoie de venituri. Am în vederea crearea unui compartiment special în cadrul FRF care să atragă şi să acceseze fonduri de la UE, FIFA şi UEFA. Pledez pentru suplimentarea veniturilor financiare şi prin alte mijloace: consider că o parte din veniturile statului generate din impozitarea pariurilor sportive, ar trebui să vină către fotbal. Aşa cum pentru fiecare maşină se plăteşte rovinieta, consider că şi sumele impozitate din pariurile sportive să se întoarcă către fotbal, în special către fotbalul de bază. Susţinerea statului pentru fotbal este necesară. Toate federaţiile sportive sunt susţinute de la bugetul de stat şi consider că susţinerea de la bugetul statutului şi a fotbalului este binevenită", a mai spus Avram.

Referitor la susţinerea pe care o are la aceste alegeri, Avram a spus că nu se bazează pe simboluri ca Gheorghe Popescu, ci pe membrii afiliaţi ai FRF: "Gică Popescu este un simbol şi este normal să vină alături de colegii lui. Eu am vorbit cu foarte mulţi componenţi ai echipei naţionale, care m-au susţinut să-mi depun candidatura. Mă bazez pe oamenii din fotbal, pe membrii afiliaţi. Am în staful meu oameni din fotbal, dar şi tehnocraţi pentru activitatea financiar-contabilă, pentru activitatea juridică şi pentru activitatea internaţională. E clar că se înfruntă două idei, două viziuni, una bazată pe conservarea situaţiei actuale reprezentată de Gică Popescu şi o viziune care doreşte schimbarea şi îmbunătăţirea activităţii, pe care consider că eu o reprezint cel mai bine. Vom vedea cum vor decurge lucrurile şi cred că aceste alianţe se vor realiza natural".

Avram promite că, în cazul în care va câştiga alegerile, va reorganiza FRF, iar angajaţii de la Casa Fotbalului vor fi supuşi unei evaluări pentru a-i selecta pe cei care îşi pot continua activitatea în cadrul federaţiei.

"Modul cum e perceput fotbalul astăzi nu a depins de personalul executiv din cadrul Federaţiei Române de Fotbal. Eu consider că personalul FRF va trebui supus unei evaluări colective şi individuale, unui act de profesionalizare, cei care vor corespunde vor merge mai departe cu mine, ceilalţi va trebui să ne părăsească. După părerea mea nu personalul este problema, ci faptul că Federaţia Română de Fotbal nu a avut o viziune în ceea ce priveşte gestionarea fotbalului din România. Sunt persoane care pot continua activitatea în cadrul federaţiei, nu aş vrea însă să dau un nume pentru că s-ar putea ca a doua zi să i se desfacă contractul de muncă. În mandatul meu federaţia va intra într-un proces de reorganizare. Hotărârile trebuie să fie ai bune şi mai rapide. Rolul Comitetului Executiv trebuie regândit. Trebuie să-şi asume rolul de a coordona şi a controla activitatea fotbalistică. Mircea Sandu ca preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal a făcut şi foarte multe lucruri bune şi consider că trebuie să i se acorde respectul cuvenit. Atât timp cât Mircea Sandu nu va face parte din structura organizatorică a FRF pentru o anumită funcţie nu are cum să fie supus acelei evaluări pe care eu o consider necesară", a precizat Avram.

Referitor la declaraţiile actualului preşedinte Mircea Sandu, care a spus că nu s-ar fi înscris în cursă dacă ar fi avut copii arbitri, Avram a precizat că nu are cum să-i ajute pe fiii săi, aceştia fiind în posesia ecusoanelor FIFA: "Familia mea, copiii mei au reprezentat şi reprezintă forţa şi liniştea mea. Fiii mei au ajuns la un nivel de clasificare la care eu nu văd cum i-aş mai putea ajuta. Sunt arbitrii FIFA. Puteam să-i ajut în ceea ce priveşte pregătirea fizică, altfel nu am cum să-i mai ajut".

Întrebat dacă va îndrepta votanţii săi către un alt candidat în cazul în care nu va intra într-un posibil tur doi al alegerilor, Avram a exclus această variantă: "Nu există varianta ca eu să nu particip de pe primul loc sau poate de pe doi în turul doi al alegerilor".

Vasile Avram a explicat că a decis să candideze pentru că are un plan complet, clar şi pe termen lung pentru revigorarea fotbalului din România. "În ultimii 20 de ani, baza materială a fotbalului românesc s-a redus cu peste 60 la sută, iar numărul echipelor şi al tinerilor legitimaţi este în cădere liberă. Ar mai fi şi altele, lipsa rezultatelor echipelor naţionale, apariţia jocurilor suspecte, a scandalurilor, a clanurilor. Toate acestea au gonit spectatorii de pe stadioane. Aceleaşi elemente negative au dus la dispariţia unor echipe şi cluburi de pe harta fotbalistică a ţării noastre şi mă refer aici la Sportul Studenţesc, Progresul Bucureşti, Corvinul Hunedoara, FC Argeş, Jiul Petroşani. Calea pe care o propun în planul meu este de la experienţă către performanţă. Candidez la şefia federaţiei pentru că am un plan complet, clar şi pe termen lung pentru revigorarea fotbalului din România. Vin cu o viziune modernă pentru fotbalul românesc şi voi încerca să mobilizez resurse pentru implementarea şi îndeplinirea prevederilor din planul meu", a mai declarat Avram.

Fostul preşedinte al CCA este conştient de faptul că fotbalul românesc nu poate face un salt imediat, dar promite că îl va duce pe drumul cel bun: "Planul naţional de dezvoltare din România cu care eu vin în faţa alegătorilor este un program de reducere a decalajelor de dezvoltare dintre fotbalul românesc şi cel din ţările avansate. Sunt realist şi ştiu că fotbalul românesc nu poate face un salt imediat, dar efortul comun bazat pe viziune şi condus cu pricepere, ne va putea duce pe drumul cel bun. Planul strategic de dezvoltare se sprijină pe patru piloni cheie, dezvoltarea fotbalului, echipa naţională, prima ligă, evenimente majore. Aceşti patru piloni se sprijină pe patru domenii cheie, creştere financiară, angajamente cu UEFA, parteneriate, guvernare şi administraţie. Realizarea unui raport de ţară pentru fotbalul românesc este necesară, să avem o radiografie a fotbalului actual în România. De asemenea, realizarea unor rapoarte de progres, pentru a vedea evoluţiile în această privinţă sau acolo unde trebuie lucrat mai bine".

În ceea ce priveşte fotbalul la nivelul juniorilor, Avram este de părere că raportul trebuie să fie de doi copii la un senior. "Îmi doresc conceperea unui sistem tactic unic, pentru toate echipele naţionale, copii, juniori, tineret şi seniori, în aşa fel încât acest sistem tactic unic să fie adaptat şi aplicat la toate competiţiile de copii şi juniori din cadrul AJF. Programul pe care îl propun are la bază fotbalul la nivel de copii şi juniori. La noi, piramida este cu vârful în jos, în sensul că numărul fotbaliştilor legitimaţi este mai mare la seniori şi mai mic la copii şi juniori. Noi trebuie să schimbăm asta, iar raportul trebuie să fie cel puţin de 2 la 1 în favoarea copiilor. Viitorul fotbalului românesc este la bază, iar când acesta se va alinia la cerinţele fotbalului de elită, consider că vom fi pe drumul cel bun", a mai spus Avram.

La alegerile pentru preşedinţia FRF, programate în 5 martie, şi-au anunţat candidatura până acum fostul preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Vasile Avram, preşedintele FR de Minifotbal, Răzvan Burleanu, fostul fotbalist Marcel Puşcaş şi fostul internaţional Gheorghe Popescu, acesta din urmă lansându-şi candidatura marţi. Totodată, numele altor oameni de fotbal, printre care Ioan Andone, Adrian Porumboiu şi Gheorghe Chivorchian, au fost vehiculate că se vor afla pe lista candidaţilor la funcţia de preşedinte al FRF. Actualul conducător al FRF, Mircea Sandu, a anunţat că nu îşi mai doreşte încă un mandat la şefia instituţiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici