Badea: Tema lucrării de diplomă a lui Copos a fost utilizarea ştiinţifică a trotinetei în carieră

Preşedintele CA al FC Dinamo, Nicolae Badea, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, că tema lucrării de diplomă a acţionarului FC Rapid, George Copos, la terminarea Institutului de Educaţie Fizică şi Sport, a fost utilizarea ştiinţifică a trotinetei în realizarea carierei.

16 afișări
Imaginea articolului Badea: Tema lucrării de diplomă a lui Copos a fost utilizarea ştiinţifică a trotinetei în carieră

Badea: Tema lucrării de diplomă a lui Copos a fost utilizarea ştiinţifică a trotinetei în carieră

"Eu i-am oferit o bicicletă de competiţie. Asta dovedeşte încă o dată că e un tip «cumpătat», dacă s-a gândit la o trotinetă. Dar de ce zice de trotinetă? Că ne ajutăm de arbitraje? Dar noi ne-am ajutat şi de Rapid, la Cluj. Oricum, tema lucrării de diplomă când a absolvit Institutul de Educaţie Fizică şi Sport a fost utilizarea ştiinţifică a trotinetei în realizarea carierei",a declarat Badea pentru MEDIAFAX.

Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, luni, că îi va da preşedintelui CA al FC Dinamo, Nicolae Badea, o trotinetă, pentru că acesta se ajută mereu de câte ceva, făcând referire la erorile de arbitraj de care a beneficiat formaţia alb-roşie în ultima perioadă.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici