Balint: Timişoara nu este o echipă constantă, aşa cum e Unirea Urziceni

Antrenorul FC Timişoara, Gabi Balint, a declarat, la finalul partidei pe care formaţia sa a pierdut-o, duminică, pe terenul echipei Dinamo, scor 1-3, că gruparea bănăţeană nu a este constantă, comparativ cu o altă candidată la câştigarea campionatului, Unirea Urziceni.

3 afișări

"Am avut meciul în mână, am înscris, dar apoi am făcut pasul înapoi, am greşit, iar greşelile personale şi-au spus cuvântul. S-a văzut că am avut probleme, pentru că nu am putut folosi câţiva jucători, din cauza accidentărilor, şi nici nu am beneficiat de sprijinul publicului, a fost un alt meci faţă de cel din Cupă. Dinamo a fost mai bună astăzi, a fost rândul ei, ăsta e fotbalul deşi mi-aş fi dorit mai mult din acest meci. Nu ştiu dacă avem faţă de campioană; pentru asta îţi trebuie constanţă, iar noi nu am avut. O echipă constantă este Unirea Urziceni, o echipă-ceas, o echipă foarte bună. Şansele noastre la titlu sunt din ce în ce mai mici. Ne va fi destul de greu, pentru că trebuie să câştigăm toate cele trei meciuri", a spus Balint.

Tehnicianul echipei bănăţene a mai spus că formaţia sa a pierdut pentru că nu a avut posesie, în timp ce Dinamo a dat dovadă de forţă: "Problema este că Timişoara se bazează foarte mult pe jocul pe contraatac, pe Gigel Bucur. Ar trebui să mai şi ţinem mingea, dar noi am pierdut-o de multe ori, iar adversarii au venit peste noi. Dinamo are forţă de joc, te împinge în propria poartă. Adversarii ne-au înghesuit acolo. Nu mai putem vorbi despre oboseală, pentru că au fost şapte zile distanţă între meciuri şi jucătorii au avut parte de antrenamente moderate".

Formaţia Dinamo a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (2-1), echipa FC Timişoara, într-un meci din etapa a XXXI-a a Ligii I.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici