Baschetbalistă româncă, apreciată în campionatul colegiilor din SUA

Componenta naţionalei U20 a României, Alexandra Ionescu, plecată în urmă cu un an cu o bursă în Minnesota, este una dintre cele doar patru baschetbaliste din Europa care evoluează în Big Ten, fiind apreciată de către specialiştii de peste Ocean.

244 afișări
Imaginea articolului Baschetbalistă româncă, apreciată în campionatul colegiilor din SUA

Baschetbalistă româncă, apreciată în campionatul colegiilor din SUA (Imagine: Ana Poenariu/Mediafax foto)

Big Ten este o conferinţă care reuneşte cele mai importante 12 colegii din Statele Unite, acestea întrecându-se între ele în mai multe discipline sportive.

Antrenoarea Pam Borton a venit de câteva ori în Bucureşti pentru a se interesa de starea de sănătate a Alexandrei Ionescu, care suferise la începutul anului 2011 o intervenţie chirurgicală dificilă, informează Minnesota Daily. Deşi fusese ofertată de mai multe colegii americane, ea a ales să plece în Minnesota şi să joace pentru Gophers, motivul principal fiind chiar gestul celebrei antrenoare de a veni personal la Bucureşti. "După asta, nici nu m-am mai uitat la celelalte burse şcolare, pur si simplu am ales sa vin în Minnesota", spune Ionescu. "Şi-a dorit să fie aici", comentează şi antrenoarea Pam Borton, adăugând că este convinsă ca a făcut o alegere bună, ţinând cont de calităţile jucătoarei.

Alexandra Ionescu a jucat doar 16 minute în actualul sezon regulat, dar staff-ul tehnic de la Minnesota este mulţumit de progresul româncei, care şi-a trecut deja în cont la nivel internaţional şi cinci participări la Campionatele Europene U16, U18 şi U20 cu naţionala României.

Alexandra Ionescu povesteşte despre trecerea de la nivelul campionatului din România, unde a jucat la Sportul Studentesc, în competiţia colegiilor americane. "Colegele m-au ajutat foarte mult. Mi-au oferit un sprijin uriaş iar antrenorii de aici m-au corectat în tot ceea ce făceam", afirmă Ionescu.

Antrenoarea Pam Borton se arată impresionată de progresele jucătoarei din România. "M-a surprins plăcut cât de repede s-a adaptat la cultura noastră, la jocul de aici şi la cât de puternică a devenit de când a venit la noi", a precizat Borton.

În data de 10 decembrie, la jocul câştigat de Minnesota împotriva Harvard, cu 79-53, Alexandra Ionescu a avut un spectator important - mama ei! "La primul joc de când a venit aici, am reuşit să marchez primele două puncte într-un meci oficial pentru Gophers Minnesota", spune Alex, după care adaugă că "am fost foarte fericită că a avut posibilitatea să vadă asta".

Doar patru sportive din Europa joacă în acest an în Big Ten, alături de Alexandra Ionescu mai evoluând în întrecerea de peste Ocean şi o altă componentă a naţionalei României, Cristina Bigica (Marquette University), o sportivă din Serbia, Aleksandra Dobranici (Ohio State), şi una din Letonia, Kristiana Stauere (Indiana). Iar faptul că doar patru sportive din Europa au reuşit să confirme şi să joace în Big Ten arată cât de dificil este să ajungi acolo, deşi Europa "este o piaţă liberă, cu mulţi jucători care vor să joace în campionatul colegiilor americane", după cum spune antrenoarea Pam Borton.

Tehnicianul echipei Gophers Minnesota University mai spune că îşi doreşte să joace într-o zi în EuroLiga. "Alex are o atitudine bună. Ea vrea să fie propulsată, să fie în concurenţă permanentă, să fie antrenată din greu. Cred că toate acestea îi vor face mult bine", spune Pam Borton.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici