Băsescu ar putea asista la finala Oltchim-Viborg

Mariana Bitang, consilierul de stat pe probleme de sport al preşedintelui Traian Băsescu, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că şeful statului va fi prezent în Sala Polivalentă, la returul finalei Ligii Campionilor dintre Oltchim Râmnicu Vâlcea şi Viborg, dacă programul îi va permite.

38 afișări
Imaginea articolului Băsescu ar putea asista la finala Oltchim-Viborg

Băsescu ar putea asista la finala Oltchim-Viborg (Imagine: Mircea Roşca/Mediafax Foto)

"Cu siguranţă că preşedintele Băsescu va participa la returul finalei Ligii Campionilor dacă programul îi va permite acest lucru. Normal, la mijlocul lunii mai, se va afla în ţară, dar politica externă poate aduce oricând modificări în programul preşedintelui. Îşi doreşte să încurajeze fetele de la Oltchim, dânsul fiind mereu alături de sportul românesc, în măsura posibilităţilor", a spus fosta antrenoare a lotului feminin de gimnastică.

Ea a precizat că, la o oră după ce a părăsit Cracovia, unde a participat la funeraliile cuplului prezidenţial polonez, Traian Băsescu l-a sunat să-l felicite pe antrenorul echipei Oltchim, Radu Voina.

"Este un fan al handbalului, iar ieri după-amiază, cand a revenit în ţară din Polonia, a cerut imediat DVD-ul cu meciul cu Gyor. L-a sunat să-l felicite pe Voina la o oră după ce a plecat din Cracovia, de pe drum. Cred că aseară a văzut deja meciul. Evident că voi fi şi eu prezentă alături de preşedinte în tribună şi sunt convinsă că pentru jucătoarele de la Oltchim contează încurajările şi susţinerea din tribune din partea oricărui român", a declarat Bitang, pentru MEDIAFAX.

Handbalistele de la Oltchim Râmnicu Vâlcea vor juca meciul retur din finala Ligii Campionilor, în 15 sau 16 mai, la Sala Polivalentă din Bucureşti, conform tragerii la sorţi efectuate marţi, la sediul federaţiei europene de profil.

Echipa antrenată de Radu Voina se va duela în finală cu deţinătoarea trofeului, Viborg HK, la care evoluează şi căpitanul naţionalei României, Cristina Vărzaru. Turul va avea loc în Danemarca, o săptămână mai devreme.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici