Becali: Am căzut din lac în puţ mutând Comisiile de la FRF la LPF

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a sugerat, joi, că deciziile comisiilor LPF sunt luate de preşedintele Ligii, Dumitru Dragomir, că nu mai vorbeşte cu acesta de două săptămâni, între ei fiind o "ceartă tacită", şi că regretă faptul că litigiile nu se mai judecă sub jurisdicţia FRF.

18 afișări
Imaginea articolului Becali: Am căzut din lac în puţ mutând Comisiile de la FRF la LPF

Becali: Am căzut din lac în puţ mutând Comisiile de la FRF la LPF (Imagine: Mircea Roşcsa/Mediafax Foto)

"Eu vorbesc aici de Comisii, care ştim cum sunt ghidonate, sută la sută, la milimetru, de el (n.r. - preşedintele LPF, Dumitru Dragomir), tot ce zice el. Îi comandă de merg ca pe sârmă. Spuneam de Mircea Sandu când era şi acum am căzut din lac în puţ. Că Mircea Sandu se mai băga, dar nu chiar aşa. Acum e ordin, nu suflă unul. Ce e asta? N-am mai vorbit, ce să mai vorbesc cu el? Într-un fel, tacit, suntem certaţi. Eu l-am atenţionat acum două săptămâni: «Băi Mitică, nu te juca cu asta». A început să ţipe. Eu îl cunosc când ţipă. Dacă vorbea blând, îl credeam, dar când a început să ţipe, ăsta e talentul lui. El vrea să ajungă cazul la TAS, dar cu 3-0 la masa verde. Eu vreau să fie rezultatul aşa, după aia să dea TAS-ul, să se ducă Marian Iancu acolo", a spus Gigi Becali.

Becali regretă că a avut încredere în preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, când acesta a numit membrii comisiilor. "L-am lăsat pe el să pună comisiile, am avut încredere. Ne-a spus că lui îi place dreptatea, că să avem grijă că ajungem cu toţii la puşcărie. Şi pe urmă, după ce s-a învechit, s-a crezut că iar ne stăpâneşte şi ne comandă el. Nu se poate aşa ceva. N-am nimic cu el, nu vreau să mă cert, dar am căzut din lac în puţ, le-am luat de la Federaţie ca să le ducem la Ligă. Vai de capul meu. El are mai mare talent să-i conducă. Are un talent să-i manipuleze...", a mai spus el.

Finanţatorul stelist îşi doreşte ca rezultatul meciului Rapid - Timişoara să rămână cel din teren atunci când cazul "Varga-Bălan" va ajunge la TAS. "Eu nu-i susţin pe rapidişti, ci pe mine şi dreptatea. Asta vrem, să spună Lausanne-ul, să laşi tu (n.r. - preşedintele LPF, Dumitru Dragomir) comisiile în pace, să nu te bagi tu şi să rămână omologat rezultatul ăsta. El le spune la comisii, fac ăia tot ce zice el. Eu ştiu mai multe lucruri pe care nu vreau să le spun. Nu vreau să mă cert cu lumea. A mai luat el pe la comisii nişte decizii cu care eu am fost de acord. Sunt de acord cu ce a făcut. E foarte bine că a ajutat nişte oameni, nu mă deranjează, e vorba de suspendări şi amenzi, dar ăia n-au făcut de capul lor", a dezvăluit Becali.

Gigi Becali a mai spus că nu are nimic împotriva preşedintelui FC Timişoara, Marian Iancu. "Eu n-am nimic cu Timişoara. Şi eu dacă eram, tot la fel făceam. Eu n-am vrut «Bricheta»? Şi nu pot să spun acum «Domne, nu e moral». Păi cu «Bricheta» a fost moral? Am şi vorbit cu Iancu şi l-am felicitat şi i-am spus că aşa aş fi făcut şi eu. Nimeni nu zice «Ia-mi Doamne», ci «Dă-mi Doamne». Dar Doamne trebuie să dea cum e drept", a concluzionat Becali.

Comisia de Recurs din cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) a respins, miercuri, ca neîntemeiat memoriul grupării Rapid împotriva hotărârii Comisiei pentru Soluţionarea Litigiilor în cazul jucătorilor Dacian Varga şi Tiberiu Bălan. Cazul va reveni la Comisia de Disciplină a LPF, care îl va analiza în cadrul unei şedinţe, vineri, la ora 17.00.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici