Becali: Ne-am înţeles în proporţie de 99% cu Cristiano Bergodi

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, sâmbătă, la finalul întâlnirii pe care a avut-o cu Renzo Rossi, principalul colaborator al tehnicianului Cristiano Bergodi, că s-a înţeles în proporţie de 99 la sută pentru ca antrenorul italian să preia echipa bucureşteană, informează prosport.ro.

11 afișări
Imaginea articolului Becali: Ne-am înţeles în proporţie de 99% cu Cristiano Bergodi

Becali: Ne-am înţeles în proporţie de 99% cu Cristiano Bergodi (Imagine: Mediafax Foto)

"Ne-am înţeles în proporţie de 99 la sută. Mai lipseşte doar semnătura lui Bergodi! Mi-a promis că va întineri mult echipa şi că în cinci ani vom avea o echipă de tineri talentaţi. În zece ani, cu echipa asta o să dominăm Europa", a spus Becali după întâlnirea cu Renzo Rossi.

Echipa Steaua a rămas fără antrenor, după ce Massimo Pedrazzini, antrenorul care a asigurat interimatul după demisia lui Marius Lăcătuş, a decis, vineri, pe cale amiabilă, să-şi încheie colaborarea cu gruparea din Bulevardul Ghencea. Pedrazzini a colaborat cu Steaua trei sezoane, el fiind, pe rând, secundul lui Walter Zenga (2004/2007), Gheorghe Hagi (2007), Marius Lăcătuş şi Dorinel Munteanu. Tehnicianul italian îşi va relua colaborarea cu Zenga la conducerea tehnică a formaţiei Palermo, pe care Zenga o va pregăti începând din sezonul viitor.

Pe de altă parte, preşedintele clubului Poli Iaşi, Sorin Boca, a declarat, sâmbătă, că nu negociază cu niciun alt antrenor preluarea echipei ieşene, deoarece aşteaptă un răspuns până duminică de la tehnicianul italian Cristiano Bergodi, dacă acesta va continua să antreneze formaţia din Dealul Copoului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici