Becali: Nu e normal să avem 2-0 şi să fim egalaţi

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, duminică, la finalul partidei pe care gruparea roş-albastră a câştigat-o cu scorul de 3-2 (2-1) în faţa echipei Internaţional Curtea de Argeş, că nu este normal ca formaţia antrenată de Mihai Stoichiţă să conducă cu 2-0 după care să fie egalată.

14 afișări
Imaginea articolului Becali: Nu e normal să avem 2-0 şi să fim egalaţi

Becali: Nu e normal să avem 2-0 şi să fim egalaţi (Imagine: Mediafax Foto)

"E bine că am câştigat, dar nu e normal să avem 2-0 şi să fim egalaţi. Mă enervasem şi mai aveam puţin şi plecam de la meci. Am vorbit înainte de meci cu Tănase, i-am spus că e păcat de el, pentru că la ora aceasta este cel mai talentat fotbalist român şi dacă o ţină tot aşa o să moară speranţă. I-am spus şi cu prietena lui să facă dragoste o dată sau de două ori pe săptămână, dar să nu doarmă cu ea. «O chemi, faci dragoste cu ea şi pe urmă pleacă acasă. Dacă doarme cu tine te nenoroceşte, că vrei continuu»", a spus Becali.

Gigi Becali a menţionat că jucătorii echipei Steaua vor avea prime doar la finalul sezonului, dacă vor câştiga campionatul "Fotbaliştii vor avea prime la vară, când vor lua campionatul. Moş Crăciun vine cu salariile. Au salarii destul de mari", a precizat.

Finanţatorul FC Steaua a mai spus că revenirea jucătorului Ifeanyi Emeghara a fost o mare bucurie pentru el.

Echipa Steaua Bucureşti s-a impus, duminică, pe teren propriu, în faţa formaţiei Internaţional Curtea de Argeş, cu scorul de 3-2 (2-1), într-un meci contând pentru etapa a XVII-a a Ligii I, ultimul înaintea partidei cu Twente Enschede din grupele Ligii Europa.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici