Becali spune că Sandu l-a asigurat că Steaua nu va fi depunctată

Finanţatorul stelist Gigi Becali a declarat, marţi, că a fost sunat de preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Mircea Sandu, care l-a asigurat că echipa din Bulevardul Ghencea nu va fi depunctată, aşa cum se temea el din cauza conflictului pe care îl are cu conducerea FRF.

14 afișări
Imaginea articolului Becali spune că Sandu l-a asigurat că Steaua nu va fi depunctată

Becali spune că Sandu l-a asigurat că Steaua nu va fi depunctată (Imagine: Mediafax Foto)

"Mircea Sandu m-a sunat şi i-am spus că mi-e frică să nu depuncteze Steaua. Cum s-a întâmplat şi cu Timişoara. Şi el m-a sunat şi mi-a spus «Bă Gigi, chiar aşa am ajuns sperietoare? Stai bă, că eu nu fac aşa ceva, mă. Chiar aşa am ajuns? Chiar atât de puternic sunt eu de vă e frică de mine? Nu sunt nici atât de puternic şi nici nu fac eu mă d'astea. Aşa că stai liniştit. Eu te-am sunat ca să nu-ţi mai fie frică, ce e aia frică mă? A ajuns să ne fie frică la unii de alţii. Nu fac mă, îţi dau cuvântul meu de onoare. Jur că nu fac aşa ceva şi nu am nimic împotriva ta ca să-ţi fac aşa ceva». Zic «Bă îţi mulţumesc într-un fel că m-ai liniştit», pentru că într-un fel mie îmi era frică să nu-mi facă răutăţi. Eu nu am prietenii cu el, e prima dată când m-a sunat", a declarat Becali.

Oficialul stelist spune că nu s-a certat niciodată cu Sandu, deşi în urmă cu o săptămână l-a criticat dur după ce Comisia de Disciplină a FRF a decis suspendarea sa pe o perioadă de cinci luni: "Eu nu am considerat niciodată ceartă cu Mircea Sandu. Eu am vorbit cu el. Am dat mâna cu el şi la meci, numai că sunt nişte lucruri peste care nu poţi să treci. Comisiile! Nu am eu treabă cu Mircea Sandu. Comisiile! Ce duşmănie, ce am ceva cu el? Nici nu suntem pe aceeaşi lungime de undă, nu e în afaceri cu mine, nu e patron la vreo echipă, nu poate să-mi fie concurent. El e acolo ca să ne slujească pe noi cluburile. Şi cea mai mare problemă a mea sunt comisiile. Nu am eu nicio problemă nici cu Mircea Sandu, nici cu Mitică Dragomir, nici cu Kassai. Pe mine mă interesează comisiile, instanţele de judecată. Dacă nu ai instanţele de judecată, s-a dus totul ca ţară. E totul varză făcut. La fotbal dacă nu ai instanţă de judecată corectă, e distrus fotbalul, e varză făcut! Asta mă interesează pe mine, comisiile".

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici