Bergodi a semnat un contract pe doi ani cu Rapid

Antrenorul italian Cristiano Bergodi a semnat, vineri seara, un contract pe doi ani cu FC Rapid, întârzierea oficializării înţelegerii dintre cele două părţi fiind cauzată de o condiţie impusă de tehnician privind achiziţionarea a trei jucători.

1 afișare

Consultantul tehnic al antrenorului italian, Renzo Rossi, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că această condiţie a fost în cele din urmă acceptată de directorul tehnic al FC Rapid, Grigore Sichitiu, delegat la Roma de conducerea grupării giuleştene. "Cristiano Bergodi a semnat în cele din urmă contractul. Totul este aşa cum şi-a dorit şi speră ca relaţia de colaborare cu Rapid să fie cât mai fructuoasă", a menţionat Rossi.

Directorul tehnic al FC Rapid, Grigore Sichitiu, a declarat pentru MEDIAFAX, că tratativele purtate la Roma cu tehnicianul italian nu au fost mai dificile decât se aştepta. "Lucrurile au decurs normal, nu am întâmpinat dificultăţi. Ca de obicei când e vorba de un cotract lucrurile trebuie să fie foarte puse bine la punct. Bergodi este de acum şi în acte antrenorul Rapidului pe următorii doi ani", a spus Sichitiu.

Oficialul rapidist a ţinut să precizeze că mijlocaşul echipei FC Naţional, Ovidiu Herea, nu este o condiţie obligatorie impusă de Bergodi. "Bergodi a mai lucrat cu Herea şi îi place de acest jucător printre alţii. Dar nu este o condiţie obligatorie legată de acest jucător. N-a zis că dacă nu îl aducem pe Herea nu mai vine la Rapid. Sunt câţiva jucători pe care şi-i doreşte şi noi vom face tot posibilul să îi achiziţionăm. Oricum, trebuie spus că în contractul său am menţionat că el decide ce jucători vor fi aduşi de acum înainte la Rapid. Lucru care mi se pare normal, pentru că antrenorul răspunde de rezultatele echipei", a adăugat Sichitiu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici