Pentru performanța din Elveția, Bernadette Szocs a acumulat 350 de puncte. Sportiva română are, în total, 1.105 puncte.
Bernadette Szocs își confirmă astfel constanța la cel mai înalt nivel, într-un sezon în care a bifat prezențe solide și la Campionatele Mondiale de la Doha (optimi de finală) și la mai multe turnee WTT Champions.
Elizabeta Samara este a doua româncă în ierarhia mondială.
Samara a urcat două poziții, până pe locul 29, cu 835 de puncte.
Andreea Dragoman este a treia româncă din Top 100. Dragoman a urcat șase locuri și ocupă poziția a 73-a, cu 319 puncte.
Clasamentul este dominat în continuare de jucătoarele din China.
Sun Yingsha se menține pe primul loc, cu 10.125 puncte, urmată de Wang Manyu (8.248) și Chen Xingtong (5.375).
La masculin, cel mai bine clasat român este Eduard Ionescu, situat pe locul 44 mondial.