Bilici: Am vrea să ne omorâm, dar viaţa merge mai departe

Selecţionerul Croaţiei, Slaven Bilici, a declarat, sâmbătă, a doua zi după eliminarea de la Campionatul European, în urma înfrângerii cu scorul de 4-2, după penaltiuri, în faţa Turciei, că el şi jucătorii săi ar dori să se sinucidă după acest eşec, dar a subliniat că "viaţa merge mai departe".

26 afișări
Imaginea articolului Bilici: Am vrea să ne omorâm, dar viaţa merge mai departe

Bilici: Am vrea să ne omorâm, dar viaţa merge mai departe (Mediafax Foto)

Bilici a refuzat să vorbească despre viitorul său la naţionala Croaţiei. "A trecut prea puţin timp de la eliminare, nu este momentul pentru decizii cruciale", a punctat Bilici.

Slaven Bilici a povestit că în vestiar atmosfera a fost una foarte tristă după eliminarea de la Euro-2008. "Atmosfera era tristă. A fost un şoc. Unii jucători erau nervoşi, alţii plângeau. Noi, jucătorii şi cu mine, am vrea să ne omorâm, dar viaţa merge mai departe. Acum mă voi uita în continuare la meciurile de la Euro-2008", a adăugat Bilici.

Selecţionerul croat a subliniat că este mândru de jucătorii săi şi a menţionat că era încrezător că echipa sa putea ajunge în finală la Campionatul European. "Obiectivul nostru era finala. Tocmai de aceea sunt decepţionat şi trist din cauza acestei eliminări. La început, am fi fost bucuroşi să ajungem în sferturile de finală. Dar foarte rapid, după aceea, am dorit să mergem mult mai departe. Nu am ce să le reproşez jucătorilor, am fost mândru de ei din prima zi a acestui turneu până la ultimul penalti din meciul cu Turcia. Fără să fiu lipsit de respect faţă de Turcia, am fi meritat să câştigăm acest sfert de finală", a spus Bilici.

Slaven Bilici a precizat că situaţia ar fi putut fi alta dacă l-ar fi avut la dispoziţie şi pe atacantul de origine braziliană Eduardo, de la Arsenal, indisponibil după o accidentare foarte gravă suferită într-un meci din campionatul Angliei. "Mi-ar fi plăcut ca Eduardo să fi fost printre noi la acest turneu. Ne-a lipsit uneori suflul în atac. Fără el, am avut probleme la finalizare", a punctat Slaven Bilici.

Croaţia şi Turcia au fost egale după 90 de minute, 0-0, iar în ultimele trei minute ale reprizelor de prelungire au marcat prin Klasnici '119, respectiv Semih Şenturk '120+2. După loviturile de departajare, turcii s-au impus cu scorul general de 4-2, după ce au reuşit să înscrie de trei ori, iar croaţii o singură dată, prin Darjio Srna.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici