Blatter a pledat în favoarea ridicării interdicţiei prezenţei femeilor pe stadioane în Iran

Preşedintele FIFA, Sepp Blatter, a pledat, joi, la Teheran, în favoarea ridicării interdicţiei femeilor iraniene de a intra pe stadioane, o "lege culturală", în opinia lui, care frânează dezvoltarea sportului feminin.

49 afișări
Imaginea articolului Blatter a pledat în favoarea ridicării interdicţiei prezenţei femeilor pe stadioane în Iran

Sepp Blatter (Imagine: Cătălin Abagiu / Mediafax Foto)

În Iran, femeile nu au voie să asiste la meciuri din tribune, autorităţile considerând că le protejează astfel de "blestemele" proferate de bărbaţi. Această intedicţie a făcut obiectul unui film, "Offside", al regizorului iranian Jafar Panahi, care a fost premiat la festivalul de la Berlin, în 2006.

"Am avut ocazia să o întreb pe vicepreşedinta Massoumeh Ebtekar (n.r. - însărcinată cu protecţia mediului şi apărarea drepturilor femeilor în Iran) dacă Guvernul ar putea schimba una dintre legile culturale care spune că femeile nu pot asista la meciurile de fotbal. I-am pus aceeaşi întrebare preşedintelui Parlamentului (n.r. - conservatorul Ali Larijani) şi el a spus că transmite această solicitare", a declarat Blatter, aflat de miercuri într-o vizită în Iran.

Sfârşitul acestei interdicţii "este în favoarea fotbalui feminin care se dezvoltă atât de bine aici şi sunt nevoit să spun că femeile ar trebui să poată merge pe stadion", a adăugat Blatter, care precizat că nu a intervenit pentru a schimba legea iraniană.

Totodată, Blatter a menţionat că o decizie finală cu privire la autorizarea purtării vălului în fotbalul feminin va fi luată de International Football Association Board, organismul garant al legilor jocului, într-o reuniune care va avea loc la 28 februarie 2014.

Problema purtării vălului aparţine culturii din ţările islamice, dar femeile practică sportul "îmbrăcate normal" în multe dintre aceste ţări, a adăugat el, oferind ca exemplu statele din nordul Africii.

International Football Association Board a autorizat, la 5 iulie 2012, pentru o perioadă de probă, ca jucătoarele să poarte văl, la solicitarea Confederaţiei Asiatice de Fotbal (AFC) şi a prinţului Ali Bin al Hussein al Iordaniei, unul dintre cei şase vicepreşedinţi ai FIFA.

Această decizie, bine primită în lumea musulmană, dar criticată de asociaţiile feministe, ar trebui să permită tuturor femeilor să practice fotbalul, ceea ce nu este cazul încă, din cauza constrângerilor religioase din anumite comunităţi.

Iranul a fost în avangarda luptei pentru autorizarea vălului islamic şi chiar a depus o plângere împotriva FIFA după ce echipa sa feminină a fost împiedicată să dispute, în iunie 2011, un meci de calificare la JO din 2012, cu Iordania, din cauza interdicţiei de a purta burka.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici