GALERIE FOTO  Bobul României fuge, doar Germania îl ajunge: două medalii de argint la Cupa Europei

Echipajul de bob 4 persoane al României a cucerit sâmbătă argintul la Winterberg în Germania, la etapa a 7-a din cadrul Cupei Europei.

182 afișări
Imaginea articolului Bobul României fuge, doar Germania îl ajunge: două medalii de argint la Cupa Europei

„Săniuţa” tricoloră fuge, doar Germania o ajunge: două medalii de argint pentru România la bob 4 persoane

Potrivit Federaţiei Române de Bob şi Sanie, pilotul Mihai Tentea şi împingătorii Ciprian Daroczi, Mihai Păcioianu şi George Iordache au reuşit să coboare aproape perfect pârtia de concurs, timpul obţinut de ei fiind 56.55. Astfel, românii au obţinut medalia de argint, aurul fiind câştigat de germani.

A doua medalie de argint câştigată de români la bob 4 persoane a fost în cadrul Campionatelor Europene de juniori Under 26, unde echipajul României a înregistrat un timp de 55.92.

Legitimaţi la CS Muscelul Câmpulung şi antrenaţi de Daniel Păcioianu, membrii echipajului României au obţinut astfel prima medalie pentru ţara noastră la bob 4 persoane Under-26.

Şi în etapa a 8-a a Cupei Europei, Mihai Tentea, Ciprian Daroczi, Mihai Păcioianu şi George Iordache au ocupat podiumul, aceştia obţinând medalia de bronz.

Titlurile câştigate sâmbătă la Winterberg vin după ce vineri Mihai Tentea şi Ciprian Daroczi au câştigat aurul la Campionatele Europene pentru juniori bob 2 persoane.

„A fost o săptămână de vis pentru bobul românesc! Ne bucurăm că am reuşit să avem rezultate excepţionale. Am urcat pe podium la bobul de 4 persoane, ceea ce nu s-a mai întâmplat până acum. Cu atât mai fericiţi şi împliniţi suntem pentru că am fost pe treapta a doua a podiumului şi am obţinut argintul la categoria Under-26. Am învins echipaje puternice din Germania, Elveţia şi Austria.

După o perioadă cu multe competiţii în care am muncit foarte mult, iată că au venit şi aceste reuşite excepţionale”, a declarat Daniel Păcioianu, antrenorul lotului naţional.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
medalii,
argint,
bob

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici