Boca: Ionuţ Popa riscă să fie sancţionat

Preşedintele clubului Poli Iaşi, Sorin Boca, a declarat, vineri, că antrenorul Ionuţ Popa riscă să fie sancţionat dacă întârzie la reunirea lotului de luni, iar jucătorii care nu se prezintă sunt liberi să plece.

Urmărește
14 afișări
Imaginea articolului Boca: Ionuţ Popa riscă să fie sancţionat

Boca: Ionuţ Popa riscă să fie sancţionat

Oficialul ieşean nu mai este dispus la concesii în ceea ce îl priveşte pe antrenorul Ionuţ Popa, care în ultimele sezoane îşi prelungea cu câteva zile vacanţa de iarnă. "I-am spus şi antrenorului Ionuţ Popa că toată lumea trebuie să fie prezentă la reunirea lotului. Nici măcar el nu mai are voie să întârzie o zi sau două la reluarea activităţii, aşa cum s-a întâmplat în anii trecuţi, ori să nu apară deloc. El are contract cu Poli Iaşi până în vara anului viitor şi mi se pare normal să vină. Nu mai accept nicio abatere în acest sens, în caz contrar urmând să luăm măsuri. La fel, nu mi se pare normal ca prezenţa să fie condiţionată de achitarea unei părţi din datoriile pe care le are clubul către jucători şi antrenori. Am spus şi repet, sper ca problemele financiare să fie rezolvate în cel mai scurt timp", a adăugat preşedintele.

De asemenea, Sorin Boca susţine că nu mai acceptă nicio scuză din partea jucătorilor, iar cei care nu se vor prezenta la reunire vor fi daţi afară. "Luni, la ora 18.30, este programată reunirea lotului. Cine nu vine la reunirea lotului, e liber să plece. A venit momentul în care trebuie să strângem rândurile şi să fim uniţi. Cine nu doreşte acest lucru, înseamnă că nu ţine la această echipă şi este liber să plece. Am vorbit cu jucătorii şi le-am spus că nu accept nicio scuză. Continui să cred că putem scăpa de la retrogradare şi tocmai de aceea vreau să fim uniţi şi să luptăm pentru a ne atinge obiectivul", a declarat Sorin Boca.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici