Bogdan Lobonţ, lăudat de antrenorul portarilor de la AS Roma: "Este un băiat de aur"

Antrenorul portarilor echipei AS Roma, Guido Nanni, l-a lăudat pe Bogdan Lobonţ într-un interviu pentru Roma Channel, spunând că românul este "un băiat de aur" şi un mare goalkeeper.

602 afișări
Imaginea articolului Bogdan Lobonţ, lăudat de antrenorul portarilor de la AS Roma: "Este un băiat de aur"

Bogdan Lobonţ, lăudat de antrenorul portarilor de la AS Roma: "Este un băiat de aur"

"Pe Lobonţ îl văd ca tăcerea care vorbeşte. De multe ori tăcerea este mai dură decât un ţipăt. Am o relaţie extraordinară cu Bogdan, îl cunosc de patru ani. Ştiţi foarte bine că e un băiat de aur, mereu pozitiv indiferent de situaţie. Nu l-am văzut niciodată furios. Este mereu o persoană pozitivă, care dă sfaturi tuturor, se duce să dea mâna cu toţi înainte de meci. E un mare portar, înainte de toate. Reacţionează foarte bine, neavând un fizic masiv, şi este foarte rapid. Are o predispoziţie să atace, s-a adaptat la asta. Este mereu pregătit. Îmi amintesc că în urmă cu trei ani, la Cluj, Julio Sergio s-a accidentat cu cinci minute înainte de fluierul de start. S-a pregătit în cinci minute şi a avut o intervenţie senzaţională la începutul jocului. Nu renunţă niciodată, ratează un antrenament doar dacă are temperatură 46 sau dacă îi lipseşte un picior. S-a antrenat cu un deget fracturat", a spus Nanni, potrivit asromalive.it.

Bogdan Lobonţ este legitimat la AS Roma din 2009.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici