Bogdan Popescu şi Daniel Cernat s-au prezentat la DNA Piteşti

Secretarul Comisiei de Apel a Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Bogdan Ionuţ Popescu, şi preşedintele Comisiei de Disciplină a FRF, Marin Daniel Cernat, s-au prezentat, miercuri la prânz, la DNA Piteşti, pentru audieri în dosarul corupţiei din arbitraj.

373 afișări
Imaginea articolului Bogdan Popescu şi Daniel Cernat s-au prezentat la DNA Piteşti

Bogdan Popescu şi Daniel Cernat s-au prezentat la DNA Piteşti

Cei doi le-au spus jurnaliştilor, la intrarea la DNA Piteşti, că au fost citaţi în calitate de martori.

Pentru miercuri, a fost citat ca martor la DNA Piteşti şi preşedintele FRF, Mircea Sandu, însă acesta aanunţat că nu se poate prezenta întrucât este plecat din ţară.

Mircea Sandu a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că a fost citat ca martor de către DNA Piteşti, alături de alte cinci persoane din cadrul federaţiei, în cazul de corupţie din fotbalul românesc, dar că el se va prezenta după data de 8 iunie.

"Da, e adevărat, am primit o citaţie din partea DNA Piteşti. Sunt mai multe persoane din cadrul federaţiei citate alături de mine, de la Comisia de Disciplină, preşedintele (n.r - Marin Daniel Cernat) şi vicepreşedintele (n.r - Mircea Dridea), de la Comisia de Apel, preşedintele (n.r - Doru Viorel Ursu) şi vicepreşedintele (n.r - Ioan Cazacu), secretarul comisiei, Bogdan Ionuţ Popescu, şi eu. Numai că eu o să mă prezint după data de 8, când revin. M-am pus de acord cu domnul procuror şi îmi va trimite o altă citaţie. Toţi cei chemaţi acum sunt citaţi ca martori. Probabil că ni se vor pune întrebări referitoare la regulamente şi organizarea federaţiei. Şi cine ştie ce întrebări ne mai pun", a declarat Sandu.

Mircea Sandu urmează să asiste la Istanbul, miercuri, de la ora 21.45, la finala Cupei UEFA, dintre Werder Bremen şi Şahtior Doneţk.

Tot miercuri, fostul director al Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor Argeş, Cristian Libertatu, arestat preventiv pentru luare de mită în dosarul corupţiei din arbitraj, a fost adus la Tribunalul Argeş, care va judeca o nouă cerere de eliberare sub control judiciar depusă de avocaţii acestuia.

În dosarul corupţiei din arbitraj, în 14 aprilie au fost arestaţi preventiv, pentru 29 de zile, finanţatorul FC Argeş, Cornel Penescu, preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, directorul general al hypermarketului PIC, Liviu Făcăleaţă, precum şi fostul director al OPC Argeş Cristian Libertatu. Cornel Penescu şi Liviu Făcăleaţă sunt acuzaţi de dare de mită, iar Gheorghe Constantin şi Cristian Libertatu de luare de mită.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici