Bogdan Stancu vrea să câştige un trofeu cu Steaua

Atacantul stelist Bogdan Stancu, transferat în această vară de la Unirea Urziceni şi care împlineşte, sâmbătă, 21 de ani, a declarat că primele sale obiective la Steaua sunt să se impună ca titular şi să câştige primul trofeu.

24 afișări
Imaginea articolului Bogdan Stancu vrea să câştige un trofeu cu Steaua

Bogdan Stancu vrea să câştige un trofeu cu Steaua

"Primul obiectiv este să câştig primul meu trofeu la Steaua şi, evident, să îmi câştig un post de titular în echipa. De asemenea, vreau să joc în Liga Campionilor", a spus jucătorul FC Steaua citat de site-ul official al grupării "roş-albastre".

Stancu a precizat că se simte foarte bine la noua sa echipă. "Chiar nu mă aşteptam să mă primească băieţii aşa de bine. Aşa era colectivul si la Urziceni, însă nu mă aşteptam să fie la fel şi la Steaua, unde concurenţa este foarte mare. Din fericire, am fost surprins plăcut şi am văzut că băieţii de aici au caractere deosebite. Cu Răzvan Ochiroşii, care îmi este coleg de cameră atât la Steaua, cât şi la echipa naţională de tineret, mă înţeleg cel mai bine. El m-a introdus în atmosfera de aici şi m-a prezentat noilor colegi", a spus el.

Bogdan Stancu a menţionat că antrenamentele din această perioadă sunt destul de grele. "Trebuie să trecem peste ele şi să ne pregătim cât mai bine, fiindcă ne aşteapta un campionat destul de greu. Normal că n-o sa am timp să fac ceea ce îmi doream de ziua mea. O să am două antrenamente, însă m-am obişnuit ca, în ultimii trei ani, să-mi petrec ziua de naştere în cantonament. Trebuie să mă conformez", a comentat atacantul stelist.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici