Brian Magee: Bute este un boxer de calitate, e un superstar în Canada, un fel de David Beckham

Pugilistul irlandez Brian Magee a declarat că îşi respectă mult adversarul de săptămâna viitoare, românul Lucian Bute, despre care a spus că este un boxer de calitate şi un superstar în Canada, asemănându-l în această privinţă cu David Beckham, informează lisburntoday.co.uk.

62 afișări
Imaginea articolului Brian Magee: Bute este un boxer de calitate, e un superstar în Canada, un fel de David Beckham

Brian Magee: Bute (Foto) este un boxer de calitate, e un superstar în Canada, un fel de David Beckham (Imagine: Adrian Niculcea/Mediafax Foto)

"Am un mare respect pentru Lucian Bute. Este un boxer de calitate. E un superstar în Canada, într-un fel este ca un David Beckham pentru fani şi având în vedere rezultatele de până acum, merită acest lucru. Este un luptător bun, poate combina mişcările. Este mereu mobil. Am văzut multe meciuri ale sale, astfel că ştiu la ce să mă aştept", a spus Magee.

Brian Magee a precizat că pregătirile sale s-au desfăşurat bine şi că este mulţumit de forma sa. "Nu voi prezice ce se va întâmpla. Voi lăsa lupta să îşi urmeze cursul şi voi face tot ce voi putea. Mă consider norocos că am această şansă. Să pot avea un astfel de meci la vârsta de 35 de ani, după o accidentare şi înfrângeri, est un vis devenit realitate. Nu mulţi pugilişti au o astfel de şansă", a adăugat sportivul.

Lucian Bute (31 de ani) îşi va pune în joc centura mondială la categoria supermijlocie, versiunea IBF, pentru a şaptea oară, în data de 19 martie, într-o gală ce va avea loc la Bell Centre din Montreal, când îl va întâlni pe irlandezul Brian Magee.

Bute, 27 de victorii din tot atâtea partide, dintre care 22 prin KO, va boxa pentru a treia oară la profesionişti împotriva unui pugilist european, după rusul Serghei Tatevosian şi danezul Lolenga Mock. Lucian Bute a câştigat titlul mondial în versiunea IBF la 19 octombrie 2007, după ce l-a învins pe columbianul Alejandro Berrio. De atunci, Bute a reuşit să-şi apere cu succes centura în alte şase rânduri. La începutul lunii noiembrie 2010, Bute a semnat un contract pentru mai multe meciuri cu postul de televiziune american Showtime.

Brian Magee, în vârstă de 35 de ani, a disputat 38 de partide în carieră, reuşind să câştige 34 (24 prin KO), pierzând trei şi remizând o dată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici