Bute: Îmi doresc enorm să boxez la Bucureşti şi sunt pregătit să lupt cu oricine

Pugilistul Lucian Bute a declarat, vineri, la Aeroportul Internaţional Henri Coandă, că îşi doreşte din tot sufletul să boxeze în România şi speră ca dorinţa lui să se împlinească în acest an, subliniind că este pregătit să lupte cu oricine.

54 afișări
Imaginea articolului Bute: Îmi doresc enorm să boxez la Bucureşti şi sunt pregătit să lupt cu oricine

Bute: Îmi doresc enorm să boxez la Bucureşti şi sunt pregătit să lupt cu oricine (Imagine: George Filip/Mediafax Foto)

"Sunt foarte onorat şi mândru că mă întorc acasă, după fiecare meci vin în România, aici m-am născut, sunt român şi nu voi uita niciodată acest lucru. Sunt mândru că sunt român. Mă simt foarte bine, mulţumesc lui Dumnezeu, am fost într-o formă bună şi acest lucru s-a văzut. Vin acasă cu mare drag, drapelul României va însemna mereu foarte mult pentru mine. Suntem gata să venim cu toată gala în România. Îmi doresc din tot sufletul să boxez în România şi sper să se îndeplinească dorinţa mea anul acesta", a declarat Bute la revenirea în ţară după ce şi-a apărat cu succes, pentru a şaptea oară, titlul mondial IBF la categoria supermijlocie.

Boxerul a adăugat că sunt şanse mari ca următorul său meci să fie organizat în România, menţionând că există un acord al clubului Interbox în acest sens.

"Sunt şanse mari să boxez în România, avem promisiuni în acest sens. La Montreal a fost şi domnul Obreja împreună cu reprezentanţi din partea ministerului. Iar înainte să plece, domnul Obreja a avut o întâlnire cu preşedintele clubului, domnul Jean Bedard, care l-a împuternicit, l-a mandatat, să organizeze aici, în România, următorul meu meci. Acum rămâne doar la nivel local să definitivăm lucrurile. Din punctul de vedere al clubului Interbox totul este în regulă, domnului Obreja i s-a transmis că sunt gata să vină în România. Meciul dacă va fi să fie, va fi la sfârşitul lunii iunie sau începutul lui iulie", a explicat Bute.

Lucian Bute a afirmat că irlandezul Brian Magee a fost unul dintre cei mai buni adversari pe care i-a întâlnit:

"A fost unul dintre cei mai buni adversari care i-am avut, un irlandez cu capul foarte tare nu a făcut pasul înapoi, a venit să câştige. Chiar s-a bătut cu mine. Nu mulţi pot continua lupta după o lovitură în ficat. Mâna mea dreaptă era umflată imediat după meci, luni am făcut o radiografie, nu e nicio problemă. Sunt exigent, atât eu cât şi antrenorul, ne plac lucrurile perfecte şi imediat după meci l-am întrebat pe Stephane (n.r.- Larouche) cum a fost şi în acelaşi timp am dat amândoi nota 8. Brian Magee era cel mai cotat, cel mai disponibil în acel moment, nu l-am ales eu. Alţii nu sunt disponibili, toată lumea vorbeşte de Carl Froch, dar nu era disponibil, într-un an, un an şi jumătate voi încheia toate meciurile la categoria mea. De fiecare dată au fost emoţii, cu Andrade am fost la un pas să pierd meciul, din cauza oboselii, a neatenţiei. Şi anul trecut am sperat să fac trei meciuri şi în acest an sper la fel. Sunt bine acum, pot să intru în sală foarte repede, ar fi ideal să fac trei meciuri. Eu am un contract cu Interbox, cu Showtime, nu mă plâng, sunt mulţumit de banii primiţi, o să-i pun la saltea, stau bine acolo", a afirmat.

Lucian Bute a menţionat că oficialii de la Showtime au fost încântaţi de spectacolul de la meciul cu Magee şi a subliniat că a fost sunat de preşedintele Traian Băsescu: "Mi-a zis că a urmărit meciul, mi-a spus că mă aşteaptă acasă. Este preşedintele ţării, mi-a spus că mă aşteaptă acasă şi vom vedea ce se va întâmpla".

Campionul mondial a afirmat că deocamdată nu ştie cine va fi adversarul său: "Nu pot vorbi de viitorul meu adversar, nu ştiu foarte multe detalii, când vom avea contractele, vom discuta despre adversar, probabil va fi Mikael Kessler, fost dublu campion mondial, dar care a fost accidentat, însă am auzit că e gata să revină în ring. Totul e posibil. Dacă nu va fi în vară, poată în toamnă. Totul depinde de el, eu sunt gata să mă bat cu oricine. Sunt convins că vor veni meciuri şi în România. Vreau să-i iau la rând, să le dovedesc că sunt cel mai bun. În ring sunt doar eu şi adversarul. Vreau să fac performanţă, să unific centurile, să ajung în Hall of Fame, să boxez la Madison Square Garden, vreau să fac istorie. Voi avea timp să mă distrez, să mănânc sarmale, dar acum sunt pregătit să intru şi mâine în sală", a afirmat Bute.

Lucian Bute va pleca la Galaţi, la părinţii săi, pe care nu i-am mai văzut de cinci-şase luni: "Apoi de luni, marţi, voi veni la Bucureşti. Acestea sunt sacrificii pe care le fac cu mare plăcere. Şi eu mi-aş dori să fiu alături de famile de Paşte, dar trebuie să mă antrenez. Poate o să vină familia la mine".

Lucian Bute şi-a apărat cu succes titlul mondial IBF la categoria supermijlocie pentru a şaptea oară consecutiv, după ce l-a învins pe irlandezul Brian Magee, prin KO tehnic în repriza a zecea, într-un meci disputat, duminică, la Centre Bell din Montreal.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici