Button: Încă mă distrez foarte tare în Formula 1

Britanicul Jenson Button (McLaren), campion mondial în 2009 şi al doilea în clasamentul general în acest an, se amuză în Formula 1, pe care nu intenţionează să o părăsească prea curând.

94 afișări
Imaginea articolului Button: Încă mă distrez foarte tare în Formula 1

Button: Încă mă distrez foarte tare în Formula 1 (Imagine: Mediafax foto/AFP)

"Am petrecut mulţi ani fără a dispune de o maşină competitivă. Acum am motivaţie. Chiar dacă am câştigat doar trei curse în acest sezon există doar un alt pilot (Sebastian Vettel) care a câştigat mai multe. Am semnat pentru mai mulţi ani, dar nu cred că acesta va fi ultimul meu contract. Încă mă distrez foarte tare. Când nu va mai fi cazul, atunci mă voi opri!", a declarat Button.

El a precizat că nu se întâlneşte niciodată cu Lewis Hamilton, coechipierul său de la McLaren, în afara pistei. "Mergem în locuri diferite, avem grupuri diferite de prieteni. El locuieşte în Elveţia, eu la Guernesey. Dar facem totul pentru echipă. Mă simt mai bun decât el, dar nu trebuie s-o spun ca să nu mă creadă oamenii arogant. Aşa că spun că sunt unul dintre cei mai buni piloţi din lume, deşi eu cred că sunt cel mai bun. Trebuie să cred în mine", a spus Button.

După Marele Premiu al Braziliei, Jenson Button va alerga, va înota, va face triatlon, sport pe care "îl adoră". "În afară de Formula 1, triatlonul este foarte important pentru mine. Nu voi fi niciodată numărul 1, dar vreau să fiu foarte bun, vreau să ajung la Campionatul Mondial la categoria mea de vârstă", a spus Button.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici