Cariera lui Cristiano Ronaldo, în cifre. Recordurile doborâte de noul jucător al lui Juventus, care nu va fi uitat niciodată de fanii Realului

6 iulie 2009 este o zi pe care galacticii nu o vor uita niciodată. Cristiano Ronaldo a fost transferat de la Manchester United, starul portughez devenind cel mai scump jucător transferat vreodată la acea vreme – 94 de milioane de euro. 10 iulie 2018 este şi ea o zi istorică pentru Real Madrid.

2587 afișări
Imaginea articolului Cariera lui Cristiano Ronaldo, în cifre. Recordurile doborâte de noul jucător al lui Juventus, care nu va fi uitat niciodată de fanii Realului

Cariera lui Cristiano Ronaldo, în cifre. Recordurile doborâte de noul jucător asl lui Juventus

Mutarea lui Cristiano Ronaldo (33 de ani) la Juventus a fost confirmată în după-amiaza zilei de 10 iulie, iar transferul a fost făcut pentru suma de 105 milioane de euro.

Acea după-amiază caldă de vară din capitala Spaniei a însemnat dezlănţuirea fanilor care s-au înghesuit pe Bernabeu în număr de aproximativ 85,000 de persoane. Aproape un deceniu a trecut de când portughezul a plecat din Anglia. În acest timp, Ronaldo a realizat foarte multe lucruri pentru echipa sa, dar şi pe plan personal: 16 titluri, 4 Baloane de Aur, 450 de goluri.

4 trofee Champions League a reuşit să câştige Ronaldo, trei dintre acestea fiind consecutive: 2016-2017-2018. O dată cu plecarea lui Zinedine Zidane, antrenorul şi jucătorul legendar francez, a însemnat sfârşitul unei ere şi pentru starul portughez. A mai adus echipei două trofee La Liga, două Copa del Rey şi 3 Super-Cupe ale Spaniei. Pe plan european se mai poate mândri şi cu două Cupe Mondiale ale Cluburilor, competiţii organizate de FIFA, dar şi cu trei Super-Cupe Europene.

În prezent, noul jucător al bianconerilor este cotat de www.transfermarkt.com la suma de 100 de milioane de euro. În octombrie 2014 a cunoscut cea mai bună cotă de piaţă, 120 de milioane de euro. În aproape un deceniu petrecut la Real Madrid, Ronaldo a câştigat 4 “Baloane de Aur”, acest trofeu fiind dominat în ultimii 10 ani de către portughez şi starul argentinian al rivalilor, Leo Messi (31 de ani). Totodată, a fost desemnat de UEFA cu trei premii pentru cel mai bun jucător în Europa.

Cariera sa la Madrid s-a încheiat, după 438 de evoluţii în care a reuşit să marcheze un record de 450 de goluri. În UEFA Champions League a înregistrat un număr de 7 hat-trick-uri în 152 de meciuri, pentru Real Madrid marcând de 105 ori. În şase sezoane din cele 9 în Spania a avut peste 50 de goluri. Momentul său de glorie a fost în anul 2014-15 când a înscris 61 de goluri.

În total, la selecţionata Portugaliei, Cristiano Ronaldo a jucat 154 de meciuri. La această Cupă Mondială a jucat toate minutele din cele 4 meciuri disputate de Portugalia, fiind în continuare în TOP 3 marcatori cu 4 goluri, iar anul 2016 a însemnat câştigarea Campionatului European de Fotbal, organizat de UEFA.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici