Cătălin Carp a semnat un contract pe patru sezoane cu Steaua Bucureşti

Fundaşul central moldovean Cătălin Carp, care în sezonul trecut a evoluat la echipa CFR Cluj, a semnat un contract pe patru sezoane cu formaţia Steaua Bucureşti, a anunţat, luni, campioana României pe pagina de Facebook.

324 afișări
Imaginea articolului Cătălin Carp a semnat un contract pe patru sezoane cu Steaua Bucureşti

Cătălin Carp a semnat un contract pe patru sezoane cu Steaua Bucureşti (Imagine: Dan Tautan/Mediafax Foto)

Internaţionalul moldovean în vârstă de 21 de ani va purta la Steaua tricoul cu numărul 4.

Cătălin Carp a declarat că transferul la Steaua este un mare pas înainte pentru cariera sa. "Consider că acest transfer reprezintă un mare pas înainte în cariera mea. Sunt foarte fericit pentru că am semnat cu Steaua şi am acceptat această provocare, fiindcă vreau să-mi demonstrez că am capacitatea de a ajunge la nivel înalt. Îmi propun să mă antrenez şi să joc foarte bine, să câştig trofee şi, bineînţeles, să joc în cupele europene, acolo unde nu orice jucator are şansa de a ajunge", a spus Carp.

TITLURILE ZILEI

Carp şi-a început cariera în Ucraina, acolo unde a evoluat pentru grupele de copii şi juniori ale clubului Şahtior Doneţk. În 2012 a semnat un contract de profesionist cu Dinamo Kiev, însă a evoluat doar pentru formaţiile de juniori şi pentru echipa a doua a campioanei Ucrainei. În luna septembrie a anului trecut a semnat cu CFR Cluj, echipa pentru care a evoluat, până la sfârşitul sezonului, în 17 partide de Liga I şi în trei de Cupa României. De asemenea, a debutat în echipa naţională a Moldovei la 14 august 2013, într-un meci amical cu Andorra. A strâns, până în prezent, patru partide oficiale şi un gol reuşit chiar împotriva României, într-un amical susţinut în februarie 2015.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici