Câţi kilometri trebuie să alergi la antrenamente, ca să poţi termina un maraton

  • Pentru a duce la bun sfârşit cei 42,195 km este necesar, dincolo de alimentaţi şi de odihnă, un sistem muscular bine antrenat.
  • Pentru a începe această călătorie, specialiştii sfătuiesc să ne stabilim un obiectiv personal.
  • Adică să alegem dacă alergăm un maraton oar de dragul de a-l termina sau alergăm un maraton la maximum limitelor fizice, pentru a ne îmbunătăţi timpii şi pentru a obţine o poziţie bună.
1930 afișări
Imaginea articolului Câţi kilometri trebuie să alergi la antrenamente, ca să poţi termina un maraton

Câţi kilometri trebuie să alergi la antrenamente, ca să poţi termina un maraton

Maratonul este cursa-regină a Jocurilor Olimpice de Vară, o probă a atletismului care se derulează pe distanţa de 42 km şi 195 de metri. Maratonul a devenit etalon, o cursă fascinantă, considerat la început ca fiind una extremă din punct de vedere fizic, dar pe care mulţi îşi propun să-l alerge măcar o dată în viaţă.

Metodologiile de antrenament, conform obiectivului, sunt diferite, iar pentru a doua categorie, cea care vizează performanţa, este necesar să beneficiem de experienţa şi de îndrumarea unui antrenor pregătit.

Dacă singurul obiectiv este să termini cursa, este necesar să te antrenezi de cel puţin 3 / 4 ori pe săptămână, parcurgând aproximativ 65/70 km pe săptămână. Unii preferă un antrenament lung şi lent în weekend şi două/trei antrenamente mai scurte, inserând nişte antrenamente de forţă, în timpul săptămânii.

Dacă, în schimb, scopul este să alergi la maximum, este necesar să o faci de 5 / 6 ori pe săptămână, parcurgând chiar şi 100 km (nu mai puşin de 75/80 km) pe săptămână. 

De asemenea, este important de urmărit programul anaerob, care este un indice cu privire la nivelul maxim de efort fizic pe care organismul îl poate susţine fără a acumula acid lactic în sânge şi în muşchi.

Alimentatia şi odihna sunt elemente care nu trebuie subestimate, la fel de importante ca şi antrenamentul fizic în sine. În ceea ce priveşte alimentaţia, fiecare avem propriul mod de a mânca; atât în ​​ceea ce priveşte cantităţile, cât şi în ceea ce priveşte tipul de hrană. Sunt cei care mănâncă de toate, cei care nu pot mânca gluten, cei care decid să nu mănânce carne şi peşte şi cei care, din alimentaţie, au eliminat şi toate celelalte derivate de origine animală.

Pentru toţi, o regulă generală: în săptămâna dinaintea cursei este bine să te antrenezi mai puţin şi să măreşti uşor mesele în cantitate.

În timpul maratonului este esenţial să-ţi faci programat propriul plan alimentar (geluri, batoane, fructe) testat şi retestat în lunile anterioare de antrenament. Experimentele se pot face doar în antrenament, nu în competiţie. 

Pentru a nu ajunge obosit la eveniment este recomandat să încercăm pe cât posibil să dormim cel puţin 7/8 ore pe noapte.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici