Cavani a sosit la Paris pentru a finaliza transferul la PSG

Atacantul uruguayan Edinson Cavani se afla la Paris luni dimineaţă pentru a finaliza transferul la PSG, el urmând să devină cel mai scump jucător transferat în Franţa, suma fiind de aproape 64 de milioane de euro, informează surse din cadrul clubului francez.

74 afișări
Imaginea articolului Cavani a sosit la Paris pentru a finaliza transferul la PSG

Edinson Cavani (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

El a sosit în cursul dimineţii la Paris şi s-a întâlnit cu directorul sportiv Leonardo într-un prestigios hotel din capitala Franţei.

Golgheterul campionatului Italiei în sezonul trecut cu Napoli (29 goluri) urmează să efectueze vizita medicală şi apoi să semneze un contract pe cinci sezoane.

Dacă va semna acest contract, el se va reîntâlni la Paris cu fostul său coechipier de la Napoli, argentinianul Ezequiel Lavezzi.

Pe de altă parte, PSG a dezminţit zvonurile privind posibila plecare a fundaşului brazilian Thiago Silva la FC Barcelona.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici